Manuscris rar de 54 de pagini scris împreună de Albert Einstein și inginerul Michele Besso, în care cei doi pun bazele faimoasei teorii a relativității generale va fi scoasă la licitație marți la Paris, relatează Live Science.
„Acesta este fără niciun dubiu cel mai valoros manuscris al lui Einstein scos vreodată la licitație”, afirmă reprezentanții Christie’s într-un comunicat remis presei.
Documentul a fost scris între iunie 1913 și începutul lui 2014, manuscrisul reprezintă tentativa lui Einstein și Besso de a explica un mister cosmic: de ce orbita planetei Mercur are o deviație extrem de mică față de cea prezisă cu ajutorul legilor gravitației formulate de Isaac Newton.
Cei doi au încercat să rezolve problema cu ajutorul formulelor care în cele din urmă aveau să stea la baza teoriei relativității formulate de Einstein.
În primăvara anului acesta o scrisoare a lui Einstein în care acesta a notat celebra sa formulă E=mc2 a fost vândută la o licitație pentru 1,2 milioane de dolari.