Cel mai nou magazin MEGA din rețea ocupă 423 metri pătrați, dintre care 351 mp sunt destinați magazinului propriu-zis, iar 72 sunt utilizați pentru depozitarea mărfii. Fondatorii rețelei estimează pentru acest magazin un trafic mediu zilnic de aproximativ 150 – 250 de persoane și vânzări în valoare de peste 600.000 de euro, în primul an de activitate.
„Suntem încântați că am deschis al unsprezecelea magazin Agroland MEGA din 2021 și că această inaugurare a avut loc în Balș, un oraș unde aveam un magazin tradițional de 80 mp cu rezultate foarte bune, dar care nu permitea dezvoltarea. (…) obiectivul nostru este ca, până la finele lui 2022, să atingem numărul de 30 de magazine MEGA deschise, iar astfel să devenim cel mai important jucător din regiune”, a punctat Horia Cardoș, fondator și director general al Agroland.
Agroland este cea mai mare rețea de magazine cu produse pentru gardening, pet care și hobby farming din România, are capital 100% românesc și a fost fondată în 1997, la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș.
În prezent, rețeaua Agroland are peste 250 de magazine, localizate în 29 de județe, și peste 2.200.000 de clienți an. Printre produsele comercializate se află: produse pentru grădinărit – seminţe, material săditor, fertilizanți, echipamente, hrană și accesorii pentru animale de companie, precum și pui de o zi, furaje echipamente pentru ferme mici şi medii, – şi hrană și accesorii pentru animale de companie. Grupul Agroland a înregistrat o cifră de afaceri de 38,4 milioane de euro, la finele lui 2020, și are peste 300 de angajați.