FacebookTwitterLinkedIn

 PERN Group, operator polonez de conducte, a declarat că monopolul rusesc de conducte Transneft a informat-o că „pomparea de petrol către Polonia și Germania va fi ușor redusă”.

„Volumul lunar de materie primă va fi îndeplinit conform așteptărilor. Depozitele de petrol ale Poloniei sunt complet securizate și funcționează continuu”, transmite PERN Group.

Această situația apare după ce președintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko, a amenințat că va întrerupe tranzitul gazelor naturale către Europa, ca răspuns la orice noi sancțiuni legate de criza migranților.

„Livrările de energie electrică către Ucraina vor fi întrerupte începând cu 18 noiembrie, în conformitate cu procedura stabilită de interacțiune în cadrul relațiilor contractuale”, a anunțat Ministerului Energiei de la Minsk. Motivele întreruperii livrărilor nu sunt indicate în mesaj.