România este cea de-a șaptea țară în care Vivid se dezvoltă internațional, după ce s-a lansat deja în Germania, Franța, Spania, Italia, Portugalia și Slovenia.
În cadrul rundei de finanțare Serie B din aprilie 2021, pe care fondul de investiții Greenoaks a condus-o cu participarea investitorului Ribbit Capital, Vivid a atras o investiție totală de 60 de milioane de euro.
“Piața românească este dezvoltată, cu mulți investitori. Ne adresăm persoanelor fizice care sunt nativi digitali și care caută o modalitate ușoară și cu costuri reduse de a investi și de a-și crește averea. În prezent, milioane de oameni descoperă pentru prima dată lumea investițiilor și a tranzacțiilor bursiere. Vrem să ne asigurăm că acești noi investitori sunt bine pregătiți”, a declarat Alexander Emeshev, co-fondator Vivid.