Rumen Radev a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Bulgaria
Petre Barbu Leadership Petre Barbu, ziarist și scriitor, autor al cărților de interviuri
„Primul an de publicitate” (2013) și „Primul an de marketing” (2019),
scrie de mai bine de 20 de ani despre advertising, marketing și
comunicare.
În această etapă, însă, prezenţa la vot şi sprijinul exprimat de electorat nu îi oferă victoria finală fără un al doilea tur de scrutin.
Pe locul al doilea s-a plasat profesorul Anastas Ghedjikov, sprijinit de partidul GERB, cu 26,5% din voturi.
Potrivit exit-poll-ului Market Links, Rumen Radev a câştigat 49,48% din voturi, urmat de Ghedjikov, cu 23,03%. Pe locul al treilea se situează liderul Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi, Mustafa Karadai, cu 9,8%.
O nouă mişcare anti-corupţie lansată de doi oameni a câştigat duminică în Bulgaria cea de-a treia rundă de alegeri legislative în decurs de un an, în toiul celui de-al patrulea val de pandemie de COVID-19, potrivit institutelor de sondare.
Cu un scor surpriză de 26% din voturi, potrivit noilor date prezentate de institutele de sondare, „Continuăm Schimbarea” a depăşit partidul conservator GERB al fostului premier Boiko Borisov (23%), iniţial anunţat pe primul loc. Rezultatele parţiale oficiale vor fi publicate în cursul zilei de luni.
Terenul ar fi astfel liber pentru Kiril Petkov şi Asen Vasilev, care s-au lansat în septembrie în cucerirea puterii după ce i-au sedus pe bulgari cu acţiunea lor în cadrul guvernului interimar.
Pentru a asigura buna funcționare a acestui site, uneori plasăm în computerul dumneavoastră mici fișiere cu date, cunoscute sub numele de cookie-uri. Apasand pe butonul de “Accept”, iti dai acordul pentru folosirea TUTUROR cookie-urilor. Poti apasa pe butonul "Setari Cookies" pentru a selecta individual cookie-urile.
Site-ul nostru (inclusiv varianta pentru dispozitive mobile) folosește atât cookie-uri de sesiune cât și cookie-urile persistente. Cookie-uri de sesiune vă permit să navigați de la o pagină la alta în cadrul site-ului nostru, precum și reținerea oricăror informații pe care le introduceți. Un cookie de sesiune este șters atunci când închideți browserul sau după o perioadă scurtă de timp. Cookie-uri persistente permit site-ul nostru să-și amintească preferințele și setările dvs. atunci când vizitați site-ul nostru în viitor. Cookie-uri persistente expiră automat după o anumită perioadă de timp.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Aceste module cookie sunt folosite de noi si alte entitati pentru a va oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastra, atat in cadrul site-ului nostru, cat si in afara acestuia.
Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu“cookie”) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard-disk-ul utilizatorului).