FacebookTwitterLinkedIn

Enel este una dintre cele șapte companii de utilități în domeniul energetic listate în DJSI Global. Filiala sa spaniolă Endesa a fost, de asemenea, inclusă. În plus, filiala sud-americană a Grupului, Enel Américas, a fost confirmată în Dow Jones Sustainability Emerging Markets Index și Dow Jones Sustainability MILA Pacific Alliance Index, precum și în Dow Jones Sustainability Chile Index, în timp ce filiala chiliană a Enel, Enel Chile, a fost confirmată în cei trei indici.

„Includerea noastră pentru al optsprezecelea an consecutiv în DJSI reflectă efortul nostru continuu, concentrat asupra dezvoltării unui model de afaceri durabil, conducând tranziția energetică și promovând practici de afaceri responsabile, maximizând astfel valoarea comună pentru toate părțile interesate. Privim sustenabilitatea ca pe o călătorie în îmbunătățirea continuă a modelelor noastre de afaceri, a produselor, a serviciilor și a întregii noastre companii, urmărind mereu să fim în armonie cu părțile interesate, cu mediul înconjurător și cu societatea în ansamblu ei”, a declarat Francesco Starace, CEO și Director General al Grupului Enel.

Lansat în 1999, DJSI este în prezent unul dintre principalii indici globali care urmăresc performanța companiilor ce promovează sustenabilitatea la nivel mondial.