Copiii au fost cei mai vulnerabilizați de pandemie, riscul de sărăcie și excluziune socială în rândul copiilor a crescut cu 0,5 puncte procentuale, în vreme ce pentru adulți a scăzut, cu 1,2 puncte procentuale. Astfel, în 2020, potrivit datelor oficiale Eurostat, 1.582.000 de copii din România (36,3%) se aflau în risc sever de sărăcie.
Este pentru prima dată în ultimii cinci ani când riscul de sărăcie și excluziune socială a crescut în rândul copiilor români (36,3%), arată datele celui mai recent raport al organizației Salvați Copiii. Criza pandemică a expus acestor riscuri tocmai pe copiii cei mai vulnerabili, iar situația este și mai severă în cazul copiilor cu dizabilități, al celor de etnie romă și al celor în situație precară, cum sunt copiii născuți din mame minore.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a atras atenția asupra necesității unor politici publice care să restabilească accesul real la educație, nutriție sănătoasă și servicii medicale.
„Disparitățile sociale au fost agravate de criza sanitară, căreia îi urmează o criză socială cu consecințe pe termen lung, pentru întreaga societate. E nevoie de politici publice coerente, precum și de solidaritate. Încrederea socială este un capital esențial”, a declarat aceasta.
Pe fondul crizei sociale care pune copiii vulnerabili în situații ridicate de risc, Organizația Salvați Copiii România a decis să creeze Fondul de solidaritate, unde vor fi strânse fondurile colectate la Festivalul Brazilor de Crăciun.