FacebookTwitterLinkedIn

Cu această sumă au fost puse în practică obiectivele a peste 5.000 de micro-proiecte din domenii precum turism, agricultură sau comerț; cu banii primiți, fermierii și-au achiziționat utilaje precum tractoare, remorci, cositoare sau și-au amenajat sere în care să cultive mai eficient legumele, susțin reprezentanții Fundației Pro Economica Alapítvány, organizația care se ocupă cu susținerea acestei inițiative.

Adesea numit „de la fermă la furculiță”, „de la fermă la consumator” sau „de la fermă la masă”, acest demers câștigă tot mai multă popularitate în țările din Vest, în vreme ce în România se dezvoltă încă timid. Acest trend de a consuma produse locale s-a născut atât din dorința de a susține micii antreprenori, fermierii locali și implicit a încuraja dezvoltarea agriculturii, dar și pentru a avea cât mai multe produse „de origine controlată”.

În afara României, tot mai multe hoteluri și pensiuni, inclusiv unele de lux aflate pe insule private, și-au făcut propriile grădini de legume sau chiar mici ferme, pentru a se asigura că oaspeții lor consumă produse locale, verificate și de cea mai bună calitate.

„În contextul în care se pune tot mai mult accent pe sustenabilitate, durabilitate și calitate, trebuie să ne amintim cu toții de micii fermieri, ce sunt de fapt parte foarte importantă din soluție, nu din problemă. Aceștia trebuie sprijiniți și încurajați să își continue activitatea, fiind necesar totodată să le fie arătate posibilitățile de dezvoltare și dovezi palpabile că lucrurile se mișcă în direcția bună. Ca atare, planurile noastre prevăd investiții în zona turismului, hoteluri, pensiuni și unități gastronomice care să integreze în oferta lor produse naturale, de origine locală. Primele proiecte prind deja contur și se așteaptă să fie finalizate în termen de maximum 2 ani”, explică Monika Kozma, Director Executiv Fundația Pro Economica.

Potrivit acesteia, până în prezent, pentru dezvoltarea și înființarea unităților de cazare au fost acordate finanțări în valoare de 54 milioane de euro.

Un raport Euromonitor relevă că România ocupă locul 28 în lume dintr-un total de 99 de țări analizate în ceea ce privește sustenabilitatea în domeniul turismului. Experții Euromonitor au analizat 99 de state din prisma sustenabilității ecologice, sociale și economice, a riscului de țară, precum și a cererii actuale de servicii de turism, transport și cazare sustenabile. După calculele finale, țara noastră s-a clasat în fața unor state cu greutate, precum Australia, Grecia, Italia, Japonia sau chiar Marea Britanie, ori SUA, țara care a și dat naștere conceptului „Farm-to-Table”.