FacebookTwitterLinkedIn

„Începând de luni, au fost mobilizaţi militari la frontiera bulgaro-turcă pentru a susţine Poliţia de frontieră. Sunt 350 de militari, cu 40 de unităţi de echipament”, a declarat ministrul bulgar al Apărării, Gheorghi Panaiotov, citat de cotidianul Le Figaro.

Potrivit autorităților bulgare, în cursul acestui an, peste 6.500 de imigranţi, în principal afgani, au încercat să ajungă în spaţiul Uniunii Europene, încercând să pătrundă prin Bulgaria.

Bulgaria a construit un gard pe segmentul frontierei cu Turcia, dar în unele zone bariera de sârmă ghimpată este avariată.