FacebookTwitterLinkedIn

Coca-Cola, care deține deja 30% din BodyArmor, va cumpăra restul de 70% de la fondatorii și investitorii companiei. Acordul este de așteptat să fie anunțat luni, informează un articol publicat în The Wall Street Journal, preluat de Reuters.

Coca-Cola a preluat o participaţie minoritară la BodyArmor în 2018, devenind al doilea mare acţionar.

Fostul star al basketului Kobe Bryant a fost unul dintre primii investitori la BodyArmor, preluând o participaţie în 2013, la doi ani de la lansarea mărcii. Fundaţia care administrează averea lui Kobe Bryant urmează să primească peste 400 de milioane de dolari în schimbul participaţiei sale de peste 5% la BodyArmor, susţin sursele citate de WSJ.