FacebookTwitterLinkedIn

Printre cei care îi vor întâmpina pe liderii din statele G20 vor fi Mattarella şi fiica sa, Laura Mattarella şi prim-ministrul Mario Draghi şi soţia sa Maria Serena Cappello.

Preşedinţi şi prim-miniştri se întâlnesc la Roma pentru un summit al celor mai mari economii din lume în ajunul conferinţei ONU privind combaterea schimbării climatice (COP26), care se deschide oficial luni, în Scoţia, notează Agerpres.

Prinţul Charles va susţine discursul inaugural la summitul din Glasgow şi i-a avertizat deja pe liderii lumii care se îndreaptă spre conferința COP26 că lumea aşteaptă de la ei acţiuni concrete.