Șeful statului a semnat decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, transmite Administrația Prezidențială.
Legea a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, şi se va aplica începând cu 1 noiembrie.
Astfel, pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 se stabileşte o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru următoarele categorii de clienţi finali:
a) clienţii casnici;
b) întreprinderi mici şi mijlocii, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, indiferent de forma de organizare;
c) microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale;
d) spitale publice şi private, unităţi de învăţământ publice şi private, precum şi creşe;
e) organizaţii neguvernamentale, precum şi unităţile de cult;
f) furnizori publici şi privaţi de servicii sociale.