FacebookTwitterLinkedIn

Vremea devine din ce în ce mai rece, vacanțele de vară s-au terminat, iar prichindelul tău s-a întors la școală. Este o perioadă activă, agitată, în care toată lumea trebuie să fie gata pentru lucruri și achiziții noi. Și nu doar de cunoștințe ci și de lucruri.

Pentru părinți, întoarcerea la școală a micuților poate fi destul de stresantă; aceștia trebuie să se asigure că au cumpărat tot ce au nevoie copiii lor la ore. Așadar, dacă nu te-ai grăbit cu achizițiile de la începutul școlii sau ai vrut să lași „să treacă valul“, găsești mai jos o listă cuprinzătoare cu tot ce trebuie să cumperi.

1. Un ghiozdan nou, potrivit pentru vârsta celui mic

Chiar dacă micuțul tău are deja un ghiozdan în stare destul de bună, trebuie să ții cont de faptul că nevoile acestuia se schimbă, pe măsură ce crește. De aceea, s-ar putea să fie nevoie de un ghiozdan mai încăpător, în care copilul să poată transporta fără să înghesuie, manualele, caietele și rechizitele necesare. În cazul în care acesta acuză dureri de spate sau oboseală din cauza greutății, poți investi într-un ghiozdan cu roți, tip troller.

2. Rechizite esențiale

Rechizitele reprezintă cele mai importante obiecte de pe listă. Calitatea acestora este esențială; cu cât produsele sunt mai rezistente, cu atât va fi nevoie să le înlocuiești mai rar. Așadar, investește în rechizite premium, pe cât posibil. Iată de ce va avea nevoie micuțul tău:

  • -un stilou;
  • -pic;
  • -pixuri și creioane;
  • -creioane colorate și carioci;
  • -hârtie colorată, creponată sau alte materiale pentru ora de arte plastice;
  • -tempera și paletă pentru amestecarea culorilor, pensule și bloc de desen
  • -învelitori și coperte, etichete pentru nume;
  • -un penar încăpător și bine compartimentat;
  • -riglă, compas, trusă pentru geometrie;

Din fericire, poți găsi online toate rechizitele școlare necesare, pe care le poți comanda cu ușurință. Fă o listă și selectează tot ce ai nevoie pe site-ul Herlitz.

3. Caiete

Caietele sunt și ele extrem de importante și este bine să le cumperi pe cele potrivite din prima. Copilul tău va avea nevoie, cu siguranță, de caiete speciale pentru diferite materii, precum muzică, biologie, matematică, limba română. În funcție de clasa în care e, aceste cerințe diferă, așa că informează-te înainte să mergi la cumpărături.

4. Manuale și culegeri

Când vine vorba despre materiale educative, este esențial ca micuțul să aibă încă de la bun început toate cele necesare. În acest fel, te vei asigura că el nu pierde lecții importante și își poate face toate temele pentru acasă. Așadar, participă la ședințele cu părinții și interesează-te ce manuale sau culegeri de exerciții este nevoie să cumperi.

5. Haine de sezon

Pentru ca micuțul tău să se simtă bine la școală, acesta trebuie să aibă câteva ținute mereu pregătite. Astfel, diminețile vor deveni mult mai ușoare. În cazul în care copilul tău poartă uniformă, lucrurile sunt mai simple. Investește într-un trench, respectiv un palton călduros și o jachetă sport, pe care prichindelul să le alterneze. Nu uita de pelerina de ploaie sau de umbrelă.

6. Echipament sportiv

Ora de educație fizică este extrem de importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor. De aceea, asigură-te că micuțul tău se bucură din plin de această clasă. Cumpără-i un trening și o pereche de pantofi sport potriviți pentru el, în care să se simtă mereu confortabil.

7. Birou și scaun ergonomic

După terminarea orelor de la școală, cel mic va avea, cel mai probabil, de făcut teme de casă. Investește într-un birou potrivit pentru vârsta și statura copilului, dar și într-un scaun care să susțină poziția corectă a coloanei vertebrale. Acestea sunt elementele esențiale, care nu trebuie să lipsească din camera prichindelului.

Acestea fiind spuse, recapitulează lista și adaugă rechizite specifice, solicitate de cadrele didactice.