Foto credit: Twitter
De asemenea, mai multe agenţii de presă bieloruse susţin că de Lacoste a fost expulzat întrucât nu a reuşit să îşi trimită acreditările preşedintelui Lukaşenko. Potrivit purtătoarei de cuvânt a ambasadei Franţei, „ministerul bielorus al afacerilor externe a cerut ambasadorului (n.r. de Lacoste) să părăsească ţara până pe 18 octombrie”.
Până în prezent, ministerele afacerilor externe din Belarus şi Franţa nu au comentat, încă, acest subiect, transmite Reuters.
Presa din Belarus a transmis că Minskul şi-a chemat în ţară ambasadorul din Paris, pe Igor Fesenko. Franţa, asemenea altor ţări UE, nu a recunoscut al şaselea mandat de preşedinte al liderului acestei ţări.
Relaţiile dintre statele membre UE şi Belarus sunt destul de tensionate, în contextul în care preşedintele Alexander Lukaşenko a câştigat alegerile prezidenţiale de anul trecut sub suspiciunea unei fraude electorale.
Nu este prima dată când guvernul bielorus expulzează personalul ambasadelor străine. În martie, regimul Lukaşenko a expulzat întregul personal al ambasadei Letoniei, inclusiv pe ambasadorul leton, după ce autorităţile letone au folosit un steag al opoziţiei bieloruse la un campionat de hochei. De asemenea, în august, Minsk a revocat numirea ambasadorului american Julie Fisher, care urma să fie primul reprezentant al SUA în această ţară, din 2008.