FacebookTwitterLinkedIn

Valoarea ofertată pentru cele trei acorduri-cadru se ridică la 21,8 milioane lei, fără TVA.

Compania Naţională Poşta Română a câştigat licitaţia organizată de E-Distribuţie Muntenia pentru citirea contoarelor clienţilor casnici şi micilor consumatori ai furnizorului de energie electrică. Acordurile-cadru semnate între Poşta Română şi E-Distribuţie Muntenia prevăd asigurarea serviciului de citire pentru contoarele consumatorilor casnici şi micilor consumatori din regiunile: Muntenia – pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu, Banat – pentru judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, dar şi Dobrogea – pentru  judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea”, a anunţat operatorul naţional de servicii poştale.

Serviciile prestate de către Poșta Română vor fi asigurate pentru o perioadă de 24 de luni. Valoarea ofertată pentru cele trei acorduri-cadru este de 21.855.000 lei, fără TVA. Compania Naţională Poşta Română a câștigat licitația, în faţa altor şase companii specializate în prestarea acestui tip de servicii.