Producătorul de software educațional de eLearning Ascendia, în parteneriat cu Universitatea din București, derulează proiectul „Sistem inovativ pentru managementul și analiza datelor de mari dimensiuni utilizate pentru gestionarea garanției produselor sau serviciilor”, finanțat din Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020.
“Ascendia intenționează să folosească atât resurse proprii, cât și bani atrași prin varii instrumente financiare, inclusiv emisiune de obligațiuni, în funcție de necesitățile identificate pe parcursul desfășurării proiectului”, anunță compania.
Valoarea totală a proiectului este 4,9 milioane de lei (4.987.062,19 lei), din care asistența financiară nerambursabilă este de 3,8 milioane de lei (3.821.702,50 lei) – echivalentă cu 77.74% din valoarea totală eligibilă aprobată. Suma de 3,2 milioane de lei (3.262.680,50 lei) i se alocă companiei Ascendia și 559.022 lei Universității din București.
Ascendia va avea o contribuție proprie de peste 1,09 milioane de lei pentru executarea proiectului.