FacebookTwitterLinkedIn

Odată cu intrarea în scenariul roșu, bucureștenii depind de certificatul verde atunci când ies în oraș. Astfel, cei care s-au vaccinat, au un test negativ sau au trecut prin boala pot merge la restaurant, la cinema, la sala de sport, la petreceri sau la alte evenimente.

Practic, certificatele verzi o să fie verificate la intrarea în orice local de către angajații acestora, care și-au descărcat deja aplicațiile care vor demonstra dacă un document este fals sau nu, conform prevederilor. Și, de aici încep mai multe probleme pentru patronii de restaurante: aceștia nu au dreptul să legitimeze consumatorii, și nu puțini dintre ei se așteaptă la o reducere semnificativă a numărului de clienți.

„Operatorii de restaurante nu au dreptul să legitimeze clienţii şi prin urmare nici să verifice dacă certificatele verzi sunt în realitate ale acestora”, a declarat preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, Ion Biriş.

Astfel, potrivit acestuia, în acest context, un operator de restaurant se poate afla în situaţia de a permite accesul a 20 de persoane care în realitate folosesc acelaşi certificat verde.

 „Statul ar face foarte bine să-şi facă un pic de ordine. Noi nu avem cum să verificăm certificatul ‘verde’, pe lângă faptul că nu avem oamenii disponibili, nu avem competenţele necesare. Ce pot eu să fac? Nu mai punem la socoteală că acel certificat verde poate fi arătat de oricine. Practic, dacă mie îmi intră 20 de clienţi la mine pe terasă cu acelaşi telefon cu acelaşi certificat verde, eu nu am ce să fac, îi las, pentru că nu am dreptul să-i legitimez. Deci este foarte ambiguă toată această chestie”, a explicat Biriş, în timpul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.

Mai mult, liderul asociației a subliniat că operatorii de restaurante nu se pot erija în gardieni publici, iar autorităţile iau foarte multe măsuri pompieristice pe acest subiect.

La rândul său, Dragoș Petrescu, fondatorul lanțului City Grill Restaurants a completat că asociația HORA susține respectarea legii.

„HORA este pentru respectarea legii, iar dacă legea impune accesul în baza certificatului verde vom replica modelul european şi din spaţiul anglo-saxon, unde prezinţi codul QR, eşti scanat şi intri în restaurant. Noi dorim în schimb să avem un dialog astfel încât legea pusă în vigoare şi în aplicare, să țintă cont și de părerea noastră”, a menţionat Dragoş Petrescu, nu înainte însă de a atrage atenția asupra faptului că operatorii de restaurante nu sunt poliţişti, deci nu au dreptul de a îi legitima pe clienţi.

„Aspectul legat de monitorizare este relativ simplu, pentru că persoanele care până acum primeau clienţii pot în câteva secunde să identifice că cel din faţa sa are certificat verde. Nu este obligaţia noastră să legitimăm acea persoană, că noi nu suntem poliţişti şi nici n-avem dreptul să facem aceste verificări, este cumva şi răspunderea celor care îţi arată acel certificat”, a mai precizat în cadrul aceluiași eveniment, Dragoş Petrescu.

La această problemă de „formă”, însă se adaugă provocarea de „fond” căreia HoReCa trebuie să-i facă față cu brio, pentru a-și continua drumul redresării: „cum să nu-mi pierd clienții?” Este întrebarea care acum se află pe buzele tuturor antreprenorilor și care naște scenarii destul de sumbre.

„Privind spre procentul de persoane vaccinate în România, care este destul de mic, ne așteptăm la o scădere destul de vizibilă a numărului de clienți. Cred că numărul de clienți va scădea cu cel puțin 30%. Dacă va intra în vigoare și restricția potrivit căreia se vor stopa activitățile economice începând cu orele 18 în localitățile unde incidența de infectare depășește 4 la mie, cu siguranță vom înregistra pierderi semnificative la finalul acestui an”, a punctat pentru Forbes România, co-owner-ul lanțului de cafenele, Ganesha Caffe, Kristina Rababah.

Îngrijorată de ce va urma, Kristina Rababah recunoaște că alături de alți colegi din industrie se întreabă retoric, încă: „de ce sunt aceleași restricții și pentru cei vaccinați” – în condițiile în care regula spune că la evenimentele la care participă numai persoane vaccinate se poate opera la capacitate maximă.

„În momentul de față, personal nostru este vaccinat în proporție de 100%”, completează totodată, Kristina Rababah.

Codul QR necesar pentru a intra într-un restaurant, cafenea sau la cinema, poate să fie obținut pe site-ul certificat covid.gov.ro, dacă sunt introduse adeverința de vaccinare, dovada trecerii prin boală sau a unui test negativ pentru COVID-19.