Cum a fost anul pandemic 2020 pentru Maison Dadoo?
Atât pentru Maison Dadoo, cât și pentru lumea întreagă, anul 2020 a fost un an al provocărilor, al reinventării, al poveștilor rescrise. Un an în care aș vrea să cred că ne-am făcut un recensământ profesional și emoțional și am încercat să ne întoarcem la lucrurile pentru care în trecut nu mai aveam timp. La începutul pandemiei, fiind o situație nouă și neașteptată pentru noi toți, ne-am dat voie să avem o scurtă perioadă de respiro pentru a ne acomoda noii realități si a ne recalibra. Dacă începutul lui 2020 era unul promițător, anunțându-se un an foarte aglomerat, plin de evenimente, primăvara a adus o serie de schimbări care ne-au obligat să gândim și simțim o direcție nouă atât în business, cât și în viața personală. Am fost nevoiți să părăsim zona noastră de confort și să ne adaptăm perioadei și mi-ar plăcea să cred că am făcut-o cu succes.
Ce a fost nevoie să schimbați? Cum v-ați adaptat?
Nu aș putea să o numesc schimbare, ci mai degrabă o evoluție, o adaptare la noua realitate a societății. În primul rând, vorbim despre o implementare de măsuri de siguranță împotriva Covid-19 pentru a asigura un climat propice colegilor și clienților. De la implementarea de măsuri simple de igienă, precum dezinfectarea periodică, purtarea măștii de protecție, a mănușilor de protecție, până la modificarea programului de lucru, a turelor și dezinfectarea mașinilor cu care se livrează la fiecare schimb de tură.
Date fiind restricționările din acea perioadă cu privire la susținerea evenimentelor private, dar și corporate, a trebuit să ne reinventăm, iar următorul pas organic în privința acestui business a fost crearea unei platforme de shopping și orientarea către vânzările online. Astfel departamentul de evenimente, colegii din back office, colegii de la atelierul de creație florală, precum și cei de la logistică și-au concentrat eforturile către activitățile din online, abordare pe care nu o luam în calcul atât de serios înainte deoarece credeam foarte mult într-un proces de apropiere human to human, mai personală.
Ce schimbări ai observat în comportamentul consumatorului?
Omul este construit să se adapteze situațiilor noi, iar consumatorul a făcut același lucru, căutând să se reorienteze spre zona de shopping online, inclusiv când vine vorba de buchete și aranjamente florale.
De asemenea, dorința oamenilor de a rămâne într-un fel aproape de cei dragi și de a le transmite bucurie și emoție a fost și mai intensă în această perioadă, fapt ce a dus la creșterea traficului pe site-ul nostru. Tot în această notă, a fost emoționant să vedem cum mesajele personalizate care se atașau produselor noastre au fost din ce în ce mai încărcate de emoție și de dor, ceea ce ne-a inspirat și motivat să continuăm, în ciuda dificultăților.
Ce te-a determinat să deschizi Atelierul din Dorobanți, actualmente cel mai spectaculos, în plină pandemie?
Mulțumim pentru cuvintele frumoase 🙂
Dorința și determinarea de a deschide noua locație stradală Maison DADOO L’Atelier (din strada Lt. Av. Radu Beller 8) a venit natural, ca o extensie firească a business-ului de până acum, dar și ca o dorință de a fi mai aproape de oameni. Recunosc că ne-a ajutat timpul liber pe care l-am câștigat în perioada pandemiei, pe care în mod normal nu l-am fi avut. Cred cu tărie că totul se întâmplă cu un motiv, de aceea am ales întotdeauna să privesc jumătatea plină a paharului, încercând să creez ceva frumos în orice situație, dincolo de circumstanțe. De asemenea, am simțit nevoia și dorința de a fi și mai aproape de oameni, pentru a le oferi ocazia să trăiască mai personal experiența adusă de brandul nostru. Cum în tot răul există și o fărâmă de bine, pandemia ne-a oferit timp pentru a reflecta, a proiecta și a aduce la viață acest nou proiect marca Dadoo, unul foarte drag sufletului meu. Multă lume a spus că a fost un pas curajos, poate chiar inconștient, dar eu consider că lucrurile făcute cu puțin curaj și cu multă implicare emoțională sunt până la urmă cele mai frumoase și cele mai satisfăcătoare.
Ce aduceți diferit?
În primul rând, am vrut să aducem conceptul de „florărie” la un alt nivel, să reprezinte o experiență unică pentru fiecare persoană care ne trece pragul. Ne-am concentrat asupra detaliilor care să facă diferența, de la playlist-ul muzical atent ales în funcție de sezon, la parfumul ambiental folosit în atelier până la design-ul și estetica locului și nu în ultimul rând nivelul de customer service și abordarea pe care o are echipa noastră. Toate acestea sunt simțite și ghidate de către colega mea, Ruxandra Cârstea, aceasta jucând un rol important în zona de storytelling, transmițând celor din exterior povestea din spatele brand-ului Maison Dadoo. Credem cu tărie că oamenii au nevoie de povești, iar noi ne dorim cu tărie să le spunem în noua noastră locație, începând cu vitrinele care vor găzdui periodic un fir narativ care să inspire și bucure trecătorii până la florile minunate, atent alese, pe care le vor găsi în interior.
Prin L’Atelier ne-am manifestat totodată și dorința de a continua să educăm consumatorii, să îi ghidăm către frumos, de aceea le punem la dispoziție atât aranjamente florale gata făcute, dar și posibilitatea de a își da frâu liber imaginației și creativității, construindu-și, cu ajutorul colegilor noștri, propriile buchete.
O provocare pe care ne-am dat-o chiar noi a fost aceea de a transforma un colț de stradă într-o destinație de neratat. Luna decembrie ne-a arătat că visele devin realitate, dacă avem curajul să le construim, dovada fiind că decorul pe care l-am creat, un brad de Crăciun care a îmbrăcat fațada locației și o mașină retro decorată, parcată chiar lângă intrare, au fost punctul principal de atracție al orașului nostru în perioada sărbătorilor de iarnă. Am fost realmente copleșiți de numărul mare de oameni care ne-au vizitat. Mi-aș fi dorit să pot reda în cuvinte energia și bucuria pe care ne-au dat-o trecătorii, însă îmi amintesc din nou că, uneori, cuvintele sunt prea mici pentru a descrie anumite trăiri. Din aprecierile clienților noștri ne luăm puterea și dorința de a merge mai departe și de a crea experiențe frumoase, dincolo de dificultățile pe care le-ar putea întâmpina un bussines nou. În luna februarie, fiind luna dedicată iubirii, am încercat să surprindem trecătorii cu o inimă roșie uriașă, pe care am montat-o în fața florăriei și care sperăm să amintească tuturor celor care o văd,de persoanele dragi lor.
Ne dorim ca fiecare ocazie specială să fie un motiv de bucurie pentru cei din jur și o oportunitate pentru noi de a fi creativi și a ne autodepăși. Tocmai de aceea deja lucrăm la următoarele proiecte și ne luăm angajamentul de a vă surprinde si de a vă emoționa, pe cât putem. Pentru că România merită tot ce e mai frumos și pentru că și România poate.
Care este motto-ul tău în business și în viață?
După cum am mai spus și în trecut, fiind o persoană constantă în principii, motto-ul meu în business a rămas: „Îmi doresc ca visurile mele să fie geloase pe viața mea”. Atât în business, cât și în viața personală, este dezirabil să te surprinzi mereu, să nu îți impui limite și să îți dorești mereu să îți atingi potențialul maxim. Ceea ce a ajuns astăzi brand-ul Maison Dadoo se datorează în mare parte echipei, colegilor mei, toți fiind ghidați de aceeași dragoste pentru frumos, iar când job-ul devine pasiune acest lucru aș vrea să cred că se vede în ceea ce livrăm clienților.
Ce evoluții și rezultate sunt estimate pentru acest an?
Pentru acest an îmi doresc să ne menținem standardele și performanțele cel puțin ca până acum. Ne-am mărit echipa cu cel puțin 30%, pentru că visul meu și totodată Maison Dadoo sunt în continuă dezvoltare și expansiune. De asemenea, am mai înființat două noi departamente: cel pentru business-ul din online și cel dedicat noii locații, Maison Dadoo L’Atelier.
În materie de estimări, sunt destul de reticent, însă îmi doresc să avem în continuare posibilitatea de a crea și de a fi aproape de inimile oamenilor, livrând în continuare servicii la un nivel cât mai înalt.
Ce tendințe previzionezi în aranjamentele florale?
Am spus-o întotdeauna, nu credem în tendințe neapărat, ci încercăm să ghidăm clienții în alegerile lor, bazat pe propriile preferințe. Într-adevăr, există o serie de reguli de bază în crearea unui buchet sau aranjament, un „abc” în ceea ce privește cromatica, compoziția estetică, forma sau volumetria, însă recomandăm mereu o abordare curată, organică, bazată pe flori de sezon și, cel mai important, în care clientul se regăsește.