Este preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei MedLife, liderul serviciilor medicale private de sănătate din România. Încă din tinerețe, Mihai Marcu a fost atras de domeniul finanțelor. A atins postul de vicepreședinte de bancă, trecând prin diverse funcții. În 2014, a preluat conducerea MedLife, companie fondată de mama sa, medicul pediatru Mihaela Marcu. Pe măsură ce el și fratele său, Nicolae, s-au implicat în afaceri, MedLife s-a dezvoltat atât organic, cât și prin achiziții importante. În septembrie a.c., MedLife a achiziționat pachetul majoritar al societății Onco Team Diagnostic, adăugându-și astfel în portofoliu primul laborator cu profil de anatomie patologică și biologie moleculară. MedLife, societate cotată la Bursa de Valori București, operează cea mai extinsă reţea de clinici private din țară.