FacebookTwitterLinkedIn

Până la Revoluția din 1989, cele mai înalte clădiri din București și din țară erau Casa Presei, hotelul Intercontinental sau Casa Poporului (actualul Palat al Parlamentului). Ulterior, odată cu trecerea la economia de piață, s-a dezvoltat și piața imobiliară locală, astfel că peisajul din Capitală a fost populat de clădiri tot mai înalte.

În prezent, cu 137 de metri înălțime, Sky Tower este cea mai înaltă clădire din țară, urmată de clădirea Globalworth Tower (120 de metri) și de Tower Center International.

În premieră, nu o clădire din Bucureşti va fi cap de afiş în 2020, ci una din Timişoara, una dintre pieţele regionale cu cea mai mare creştere în ultimii ani. Este vorba de clădirea United Business Center 0 din ansamblul mixt Iulius Town Timișoara, dezvoltată de companiile IULIUS și Atterbury Europe. Aceasta are ca termen de finalizare sfârșitul anului următor, având o înălțime de 155 de metri, 27 de etaje și peste 52.000 de metri pătrați suprafață închiriabilă. Situat în centrul Timișoarei, Iulius Town reprezintă cel mai important proiect de real-estate inaugurat anul acesta pe piaţa din România și cea mai mare investiție imobiliară din țară, de 442 de milioane de euro. De asemenea, Iulius Town este o sumă de recorduri: cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului – 120.000 mp, 450 de magazine – și cea mai mare ofertă de spații de birouri clasa A din regiune – peste 100.000 mp.