FacebookTwitterLinkedIn

CARIERA PROFESIONALĂ (2014 – 2015)

Carmen Coșoi: În ultimul an, am continuat să ne extindem portofoliul cu noi produse de îngrijire a pielii, cu adresabilitate largă, cum este NIVEA Care, o cremă cu o formulă revoluţionară, dar totodată accesibilă pentru potenţialii consumatori.

LECȚIILE CRIZEI

Carmen Coșoi: Să îţi respecţi consumatorii, iar asta înseamnă, în primul rând, să păstrezi nivelul de calitate cu care i-ai obişnuit, atât din punct de vedere al produselor, cât şi în ceea ce priveşte comunicarea de marketing şi implementarea activităţilor la punctul de vânzare. De asemenea, un brand care se respectă şi îşi respectă consumatorii va continua demersurile de cercetare, aducând inovaţii relevante pe piaţă, chiar şi într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic.

AFLĂ CUM A FOST REALIZAT TOPUL CELOR MAI PUTERNICI OAMENI DE MARKETING DIN ROMÂNIA

• Să investeşti în creşterea valorii brandului. Un brand puternic se construieşte prin consecvenţă, arătând că este aproape de consumatorii săi, în orice situaţie.

• Să găseşti echilibrul între nevoia de flexibilitate şi adaptare la specificul contextului de business provocator, menţinând ancorarea puternică în viziunea pe termen lung a mărcii.

VEZI TOPUL CELOR MAI PUTERNICI OAMENI DE MARKETING DIN ROMÂNIA – EDIȚIA 2015