FacebookTwitterLinkedIn

Lars Höglund, vicepreședinte în cadrul grupului maghiar petrolier MOL, și Kinga Daradics, CEO al MOL România, au așteptat finalizarea achiziției celor peste 40 de benzinării Agip din România pentru a organiza o întâlnire cu presa din domeniul economic. Tranzacția fusese anunțată încă de anul trecut și viza, pe lângă lanțul de benzinării Agip din România, și alte operațiuni ale grupului italian Eni din Cehia și Slovacia.

„Suntem interesați atât de achiziții, cât și de creștere organică. Avem ca obiectiv strategic creșterea cotei de piață în regiunea Europei Centrale și de Est”, afirma oficialul grupului care operează peste 1.700 de benzinării în 11 țări. România înseamnă acum mai mult de o zecime din acest portofoliu, dacă includem și benzinăriile care au fost preluate de la Eni.

„În România, în mod specific, avem ca obiectiv intrarea între primii trei jucători de pe piață”, adaugă Höglund, care se află de mai bine de un an de zile la primul contact cu industria petrolieră după ce timp de mai bine de 20 de ani a lucrat pentru companii din domeniul bunurilor de larg consum, precum gigantul american Procter & Gamble. Miza venirii suedezului la MOL constă în transformarea benzinăriilor vopsite în culoarea verde intens în „centre de servicii”. „Trebuie să inovăm permanent, la fel cum fac companiile de bunuri de larg consum, să dezvoltăm componenta non-fuel (produsele și serviciile în afara vânzărilor de carburant – n. red.), care va crește accelerat, cu niveluri de două cifre. Nici nu ar fi greu să se întâmple asta, pentru că volumele sunt, momentan, mici”, recunoaște, cu sinceritate, Höglund.

Una dintre lecțiile pe care suedezul le-a deprins în cei peste 20 de ani de marketing și vânzări din domeniul bunurilor de larg consum este reprezentată de faptul că nu există o rețetă unică, aplicabilă tuturor piețelor, chiar dacă este vorba de o regiune (aparent) unitară, precum Europa Centrală și de Est. „Nu există un șablon. Lucrăm la o nouă strategie, care ne va permite să concurăm, de exemplu, cu retailerii sau cu companiile din industria alimentară. Dincolo de asta, este foarte important specificul local, iar aici experiența colegilor din România este foarte valoroasă. Veți vedea în perioada imediat următoare câteva proiecte pilot ale noastre în România care vor arăta către ce ne îndreptăm”, afirmă, de data aceasta misterios, suedezul.

Gama de servicii din benzinăriile de pe piața românească a trecut de ceva vreme de etapa magazinelor și a cafenelelor și a ajuns în etapa care implică plata facturilor, transferul de bani sau, mai nou, preluarea coletelor ori parteneriatele cu restaurante fast-food. „În unele țări benzinăriile oferă și servicii de închirieri de mașini, de exemplu. Dar trebuie să inovăm și când vine vorba de carburanții care vor fi căutați în viitor. Trebuie să furnizăm energie mașinilor, sub orice formă va fi aceasta”.

Până la implementarea noilor formate de benzinării, oficialii MOL România afirmă că anul acesta va avea loc rebrandingul și integrarea benzinăriilor Agip, după ce anul trecut au fost deschise aproximativ 12 benzinării noi, care au implicat investiții de 11 milioane de euro.

MOL nu este la prima tranzacție prin care absoarbe o rețea de benzinării pe piața românească. În urmă cu mai bine de zece ani grupul maghiar a preluat și a integrat, în două etape, lanțul de peste 80 de benzinării Shell și divizia sa de aviație, după ce grupul anglo-olandez s-a retras de pe piața românească. În același timp, MOL a încheiat și o tranzacție cu liderul pieței românești, OMV Petrom, prin intermediul căreia a vândut 30 de benzinării și activitatea de aviație preluată de la Shell și a achiziționat 11 stații.

„România este o piață cheie pentru MOL, între primele piețe ale grupului”, afirmă suedezul. Practic, experiența pe care MOL a avut-o în România capătă o importanță cu atât mai mare cu cât grupul maghiar a finalizat anul trecut și preluarea lanțului de benzinării Lukoil din Cehia, unde mai deținea rețelele Slovnaft și Pap Oil. O dată cu preluarea operațiunilor Eni, numărul de branduri operate în Cehia a crescut la patru, însă grupul maghiar a decis să păstreze doar Pap Oil și să introducă de anul acesta port-drapelul său din Ungaria, România, Austria și Serbia – MOL. În prezent, trei sferturi dintre afacerile de peste 20 de miliarde de dolari anual ale grupului maghiar provin din operațiunile din străinătate, România contribuind cu peste un miliard de dolari în fiecare dintre ultimii doi ani. Kinga Daradics, CEO al MOL România se declară „ușor optimistă” privind evoluția cererii de carburanți în acest an, după șocul de anul trecut prin creșterea accizelor  pentru carburanți. Aproape două treimi din prețurile carburanților la pompă din România sunt reprezentate de taxe și accize.