FacebookTwitterLinkedIn

Ina Negoiță, Marketing Director Provident Financial România

Forbes: Care sunt principiile (direcţiile) care stau la baza activităţii dumneavoastră de om de marketing?

Ina Negoiţă: În marketing este esenţial să fii creativ şi inovator şi să adopţi toate resursele disponibile pentru a face din produsul tău unul cât mai atrăgător pentru public şi, implicit, cât mai vandabil, misiune care, în industria bunurilor de larg consum este poate mai facilă, în timp ce la polul opus se regăsesc servicii printre care inclusiv cele financiare, de care consumatorii au nevoie mai rar sau cu care rezonează mai greu.

Strategia este poate cel mai important aspect al marketing-ului. Este nevoie de timp, creativitate şi inovaţie, dar şi de un buget deloc de neglijat, pentru a construi şi apropia un brand de consumatori prin diversele tactici personalizate stabilite ulterior, ca parte a acestei strategii.

Un specialist de marketing iscusit trebuie să înţeleagă foarte bine ce îşi doreşte potenţialul client şi să ajungă la el folosind nu doar acţiuni tradiţionale de marketing, dar şi metode inovatoare de marketare şi mecanisme emoţionale. Mai mult, factorii diferenţiatori şi inovaţia trebuie să dicteze orice campanie de marketing care să se remarce prin eficienţă şi performanţe solide.

Nu în ultimul rând, marketing-ul trebuie să ţină întotdeauna cont de componenta de vânzări şi să impulsioneze consumatorul, prin mesajul de brand sau printr-o campanie punctuală, şi să-l convingă că produsul sau serviciul îl adresează o necesitate, îi poate pune un zâmbet pe chip sau îi oferă posibilitatea să transforme o oportunitate într-o poveste frumoasă.

VEZI CRITERIILE PE BAZA CĂRORA ESTE REALIZAT “TOP 50 CEI MAI PUTERNICI OAMENI DE MARKETING DIN ROMÂNIA”

Forbes: Care credeţi că sunt elemente ce conferă, în general, puterea unui om de marketing?

Ina Negoiţă: Marketingul este o adevărată forţă în societate. Impulsionează obiceiurile de consum, contribuie decisiv la preferinţele consumatorilor pentru anumite produse şi ajută oamenii, prin deciziile de cumpărare, să ducă o viaţă mai bună. Creativitatea, echipele ingenioase şi bugetele deloc neglijabile sunt însă cele care dictează puterea marketingului, în general, şi a unui om de marketing, în particular.

Directorii de marketing au puterea, printr-o strategie de marketing bine gândită, creativă şi cu un buget consistent, să creeze sau să ridice un brand în economie, să aducă un brand proaspăt lansat în topul preferinţelor consumatorilor într-un timp scurt, să popularizeze un brand mic, care în teorie are nevoie de timp să câştige teren pe o nişă de piaţă competitivă sau să asocieze brandul cu sportul sau arta, chiar şi atunci când nu pare să existe o legătură vizibilă.

Nu degeaba se spune că marketingul este răspunsul la cea mai simplă dintre întrebări – cum convingi consumatorii să aleagă produsul tău în locul altora concurente. Prin influenţa pe care o are asupra minţi colective a consumatorilor, marketingul are un rol esenţial într-o companie, iar misiunea sa este cu atât mai simplă sau mai complicată pentru directorul de marketing, în funcţie de produs.

Forbes: Aveţi modele care v-au influenţat formarea dvs. ca profesionist sau activitatea dvs? (oameni, cărţi, medii, etc)

Ina Negoiţă: Marketing-ul este organic, evoluează şi se transformă continuu, iar oamenii de marketing trebuie să evolueze în concordanţă, să îşi extindă bagajul de cunoştinţe şi să îşi adapteze strategia la tendinţele din industrie. De-a lungul carierei, am fost mereu influenţată de Philip Kotler şi de modul său revoluţionar de a trata marketing-ul, dar totodată urmăresc cu interes nume precum Seth Godin, Guy Kawasaki, Tim Ferriss sau Guy Levine.