În urma discuțiilor purtate, arhitectul a aflat că imobilul era obiectul unui precontract cu o firmă italienească, care dorea să demoleze o parte din casă pentru a ridica o clădire de birouri. „Am avut o intervenție destul de hotărâtă și i-am spus că-i propun altceva: să rupă precontractul și să ne vândă nouă casa, pentru că nu vom demola nicio aripă, am vrea să cumpărăm casa pentru valoarea ei memorială și garantăm că vom avea grijă de ea”, explică Șerban Sturdza (foto stânga). Descendenta lui Ion Mincu a fost interesată de propunere, dar ceea ce a convins-o definitiv a fost că arhitecții urmau să ocupe progresiv clădirea, începând cu spațiile care erau libere la acel moment. „Acum avem o amiciție cu toți membrii familiei, care sunt bineveniți, din când în când vizitează și sunt foarte mândri”, spune Șerban Sturdza.
De atunci au trecut mai bine de zece ani, dintre care ultimii au însemnat un amplu proces de reabilitare și renovare a Casei Mincu, așa cum este ea cunoscută astăzi. Imobilul era într-o stare avansată de degradare. În perioada stalinistă – începuturile erei comuniste din România – casa a fost împărțită în mai multe încăperi și mai multe familii au ocupat-o, fiecare în câte o cameră, inclusiv foștii proprietari. A servit apoi drept depozit de cizme al Securității, dar și ca sediu al instituțiilor vremii.
Astfel, când a început restaurarea, o mare parte dintre elementele sale distinctive dispăruseră. Este cazul tavanelor, adevărate opere de artă, care fuseseră acoperite cu un strat grosier de vopsea albă. „Noi am beneficiat de o carte scrisă de fratele pictorului Petrașcu, care era prieten cu Mincu și care are o serie întreagă de referințe și despre casă și despre arhitect și ne-a ajutat să reconstituim o mare parte din elemente”, povestește Șerban Sturdza.
Astfel, patina comunistă a început să fie îndepărtată încet-încet și au fost descoperite adevărate comori, printre care câteva schițe ale lui Ion Mincu – astăzi expuse la loc de cinste în casă – din timpul realizării decorațiunilor pictate, executate de artistul G. Demetrescu Mirea. Au fost găsite de asemenea, în spatele unui lambriu, zece scrisori din timpul perioadei de după război, corespondență internațională ascunsă pentru a nu fi găsită de autorități. „Am restaurat hârtia, avem textele și începem să vedem acum care sunt conexiunile. Erau și persoane cu pseudonim și cu diminutiv, erau criptate”, explică Șerban Sturdza. În podul casei a fost găsită o bucată dintr-un dulap. Pe baza acestei descoperiri și a unor fotografii vechi, obiectele de mobilier au fost reconstituite. Există și o piesă veche, din timpul lui Mincu, precum și o masă, care pot fi de asemenea văzute în spațiul care astăzi este deschis spre vizitare.
Și acesta a fost doar începutul. „Pot spune că am făcut niște mici școli cu ocazia restaurării, care am avut surpriza să constatăm că au atras destul de mulți tineri. Am luat legătura cu pictori restauratori și am avut aici echipe care au lucrat la biserici din Moldova. Cu ei, prin etape succesive, am început să căutăm persoane mai puțin specializate care ar putea să învețe câte ceva. Până la urmă, aceasta ne-a deschis un orizont, care se cheamă pregătire continuă pentru arhitecți”, explică arhitectul. Și pentru a marca într-un fel această „surpriză” plăcută, a fost luată decizia de a amenaja o vitrină cu brățări executate de arhitectul Niculae Dancu în anii `60 – `70 în timpul său liber. „Am expus aceste brățări făcute de el tocmai pentru că acest design de obiect mic și cunoașterea materialului îți lărgesc orizontul în profesie”, explică Șerban Sturdza.
În total, în jur de 200 de persoane și-au pus amprenta asupra Casei Mincu, fie că a fost vorba despre realizarea unor lămpi cu picior, a restaurării ușilor și tavanelor sau a reconstrucției pieselor de mobiler. Șerban Sturdza spune că ”școala” care a luat naștere pe parcursul restaurării Casei Mincu trăiește în continuare: „Exemplul de aici este acum reluat la o casă din Oradea, extrem de interesantă, se fac diverse proiecte care preiau anumite puncte de intervenție sau de metodologie. De asemenea, principii rezultate din această experiență au fost folosite de Ordinul Arhitecților din România și la un sediu realizat într-o uzină de apă din Suceava”.
Și ce altceva ar fi mai potrivit pentru casa lui Ion Mincu, arhitect cu o bogată activitate didactică și unul dintre cei care au contribuit semnificativ la înființarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români, decât apariția unui nou curent în arhitectură?