FacebookTwitterLinkedIn

„Citeam un articol de-al tău de la începutul lui 2009 despre managerul de criză Petru Văduva numit de Țiriac. Pe măsură ce parcurgeam articolul, am înțeles oarecum că faceam un lucru similar – la altă scară, pentru o companie deținută de patru personalități atât de diferite că trebuia să te depersonalizezi în patru pentru a rămâne întreg la cap în ședintele de board (…) Firma lor era în vrie încă din 2008, eu eram proaspăt recrutat din rândul managerilor de creștere, de val (și nu de criză), iar ei nici pomeneală să accepte să-și recapitalizeze afacerea. „Descurcă-te, tinere, și cheamă-ne când ai o soluție…” – nu a fost de natură să mă încurajeze.

Așa am început să învăț crisis management… În 2011, am avut curajul să mă ridic pe propriile picioare și să mă fac consultant/șomer/antreprenor cu propria agenție axată pe gestionarea situațiilor de criză. Nici azi nu știu dacă am făcut bine. Dar m-am simțit destul de stăpân pe mine încât să mă uit în urmă și să mi-amintesc cum a început totul”.Al doilea mail pe care l-am primit recent are în primplan un fost manager de marketing al unei multinaționale. Din comerț, mai exact.„La final de 2008 a trebuit să reducem la jumătate personalul departamentului – bugetul de marketing a fost printre primele tăiate. Pentru cei rămași, munca era dublă. A fost modalitatea CEO-ului de a tăia rapid costurile și de a păstra salariile, cel puțin pentru cei care au rămas. Pe final de 2009, activitatea departamentului de marketing a fost integrată cu vânzările, iar asta a însemnat noi reduceri de personal, dublate de reduceri de salarii și beneficii. Mi-am dat seama că aveam nevoie de timp pentru mine, pentru familie și am acceptat oferta plecărilor voluntare cu pachete compensatorii. De jumătate de an vreau să revin, dar nu apar noi joburi. Mă gândesc tot mai mult la antreprenoriat.”

Perspectiva antreprenorială pare acum salvarea pentru aproape fiecare român, de la tinerii aflați pe băncile liceului sau facultății, până la corporatiștii (tot mai) obosiți de creșterea pe zi ce trece a task-urilor de serviciu. Cele două exemple de mai sus sunt emblematice – managerul care fructifică în antreprenoriat tot ce a învățat în perioada de corporație vs. managerul care vede în antreprenoriat o evadare sau, după caz, un restart.

Aproape orice publicație sau site folosește acum pe scară largă termeni precum startup, incubatoare, acceleratoare de afaceri, angel-investor sau includ povești ale unor antreprenori de succes, ghiduri și lecții de afaceri (venite, inevitabil, de la puținii antreprenori români „în serie”).

Un studiu publicat în primăvara anului de institutul de cercetare GfK arăta că mai mult de trei din patru români cu vârsta de până în 30 de ani se gândesc să devină antreprenori (cu mult peste media europeană), procent care se păstrează și în cazul absolvenților de facultate sau al celor care au deja copii. Motivația principală nu a fost, însă, nici „autorealizarea” și nici „materializarea propriilor idei”, ci anticipatul succes financiar și independența față de (fostul) angajator.

Într-unul dintre articolele de fond de anul trecut lansam conceptul de antreprenor part-time. Era vorba de tineri care, după programul din corporații, încep ziua de lucru pentru propria afacere. Pasiunea era, de fapt, motivul principal pentru care deveniseră proprietari de prăvălie, magazin online, ceainărie, florărie. De atunci, am avut ocazia să descoperim alte zeci de tineri pasionați care au făcut pasul spre antreprenoriat. Nu doar corporatiști, ci studenți sau chiar liceeni. Niciunuia dintre ei nu i-a mers rău în ultimul an. Chiar dacă nu au devenit milionari peste noapte, măcar au avut ocazia să își urmeze pasiunea. Până la urmă, asta poate fi cea mai bună motivație pentru a deveni antreprenor.