Nu știu alții cum sunt, dar eu n-am cunoscut copii care, la vârsta jocului cu mașinuțe și păpuși, să declare cu convingere de neclintit că-și doresc din tot sufletul să lucreze cândva într-o bancă. Generația noastră a fost una de viitori luptători ninja, piloți, aventurieri ai spațiului, „musafiri“ și alte joburi plăsmuite din imaginația unei copilării încă neperverite de ecrane tactile și mașinării irezistibile prevăzute cu butoane.
Până ca Dhaniel Nora (27 de ani) să intre pe ușa cafenelei în care ne-am întâlnit pentru interviu, purtând o cămașă multicoloră cu broderie (pe care mi-a mărturisit că a cumpărat-o pentru un carnaval din liceu), cu un zâmbet larg și cu cel mai dulce grai ardelenesc, jocul de-a bancherul din fragedă pruncie îmi părea un mit. Cu atât mai puțin pentru un om care respiră creativitate prin toți porii. „Ăsta e adevărul: întotdeauna mi-am dorit să lucrez în bancă“, a zâmbit Dhaniel, „încă din școala generală“.
În paralel cu visul său de mărire, se îndeletnicea încă din clasa a cincea cu mici proiecte creative, cum ar fi decorațiunile de pom pe care i le vindea mătușii sale, proprietara unui magazin de cadouri în centrul Sibiului. „Mi le plătea și apoi le vindea la de trei ori prețul“, râde Daniel. „De mic mi-a plăcut să lucrez și să am banii mei“.
Urmându-și visul de a deveni bancher, a ales liceul economic, schimbând o mulțime de joburi de vară, iar în timpul facultății s-a angajat, în Sibiu, ca analist bancar pe credite IMM pentru Banca Comercială Carpatica. A fost una dintre cele mai intense și importante perioade din viața lui. „Făceam analize și referate de mână“, își amintește el. ,,Nu aveam doar un program în care să introduc datele și computerul să spună DA sau NU“.
După doi ani în bancă, munca intrase într-o rutină care nu se mai potrivea cu visul din copilărie al lui Dhaniel. În aceeași perioadă se împrietenise cu un tânăr care se ocupa de aranjamente florale la nunți și își descoperise la rândul său ușurința lucrului cu florile. „Îmi plăcea să experimentez cu florile care rămâneau de la nunți“, își amintește el.
Experimentul s-a transformat într-un job part-time, apoi într-un business în toată regula, cu care cei doi s-au mutat în București, la sfârșitul lui 2010. „Întotdeauna am crezut că există o energie care aduce unele șanse în direcția ta“, crede el. „Când ești un om bun și încerci să faci ceva frumos, ți se întâmplă și ție lucruri frumoase“.
Businessul cu flori a apărut la momentul oportun, iar mutarea la București, în decembrie 2010, l-a adus pe o piață diferită, cu un public pretențios și, mai ales, cu o mentalitate mult mai dură decât cea cu care era obișnuit în Sibiu. În noul mediu au apărut și primele animozități de afaceri, iar în aprilie 2011 drumurile celor doi parteneri de business s-au separat.
„A fost o perioadă grea, care m-a călit“, recunoaște el. „Am trăit luni bune cu 900 de lei, mult mai puțin decât făceam în bancă, la Sibiu“.Nu s-a plâns niciodată, dar s-a apucat să-și caute un job în „lumea reală“, promițându-și solemn că nu va mai avea niciodată de-a face cu florile.
În septembrie 2011 s-a angajat la Parexel, o companie multinațională care activează în domeniul studiilor clinice pentru industria farmaceutică, unde s-a integrat de minune de la bun început. „Am fost martor la evoluția companiei în România, pentru că departamentul meu avea 9 angajați, iar când am plecat erau 100“, își amintește el. „E un loc pe care mi-a fost foarte greu să-l las“.
La câteva săptămâni după ce s-a angajat la Parexel, Dhaniel a fost contactat de unul dintre proprietarii agenției de PR Wunderman, Joaquin Bonilla, pe care îl cunoscuse la mare și căruia îi povestise, întâmplător, despre fostul său business cu flori.
„M-a sunat și mi-a spus că are nevoie într-o săptămână de 10 aranjamente pentru o lansare a brandului orologer elvețian Lange & Söhne“, își amintește el. N-a putut riposta, pentru că Bonilla a fost tranșant: „Te aștept mâine cu mostre, pe culoarea cutare și cutare, nu accept un refuz“.
Pregătind buchetele, și-a dat seama că plăcerea lucrului cu flori nu a murit de tot, iar o lună mai târziu, când a primit un alt telefon de la un prieten care avea nevoie de 20 de buchete, nici n-a mai vrut să riposteze. „M-am gândit că aș putea face câteva proiecte mici, în paralel cu jobul“, își amintește el. I-a cerut ajutorul Roxanei, o prietenă apropiată, și a creat Purple Flowers & Events. Fără mari așteptări, dar cu multă pasiune.
Și-au separat atribuțiile (Dhaniel se ocupă de flori, iar Roxana de partea administrativă), au decis să lucreze doar cu flori cumpărate de pe cea mai mare bursă de profil din Olanda și să lase comenzile să vină de la sine, ceea ce s-a și întâmplat: câteva luni mai târziu, Harper’s Bazaar îi cerea deja un panou floral pentru aniversarea revistei. Dhaniel a creat o copertă de revistă din crizanteme albe, care a avut un succes imens, iar după eveniment lucrurile s-au pus pe roate. „Deja începusem să avem stocuri“, își amintește el, „și să investim peste 4.000 de euro pe lună în flori“.
Lucrurile au mers atât de bine încât în decembrie 2012 a fost nevoit să-și ia inima-n dinți și să ceară… o lună liberă de la serviciu, pentru a putea face față tuturor comenzilor de buchete și decorațiuni de Crăciun: de la companii mari care își doreau câte 50 de coronițe de ușă sau 30 de aranjamente pe o anumită culoare, până la familii care comandau brazi tematici sau decorațiuni florale pentru sărbători.
Pentru un client din Brașov spre exemplu, a făcut un brad de doi metri și jumătate, pe care l-a ambalat și l-a trimis cu un transport special, împreună cu alte câteva zeci de coronițe de șemineu, decorațiuni de balustradă și alte aranjamente florale pentru casă. Cu acea ocazie și-a dat seama și de ce creațiile lui din copilărie aveau atât de mult succes. „Venind din Sibiu, am influențe românești și nemțești, iar creațiile mele au fost mereu mai altfel“, crede el. „Au ceva vest-european și românesc în același timp“.
La începutul lui 2013, Dhaniel le-a spus șefilor săi din Parexel că va trebui să renunțe la job pentru a se dedica 100% proiectului „Purple Flowers“, iar reacția lor l-a făcut să aibă și mai multă încredere în alegerea făcută. „Au fost extraordinari și le voi fi mereu recunoscător“, recunoaște el.
„Mi-au spus că sunt alături de mine și că, dacă am vreodată un dubiu în legătură cu decizia mea, așteaptă doar un telefon“. Susținerea lor a făcut mai lină trecerea de la un salariu bun, un job serios și un mediu de lucru plăcut la un proiect construit din dragoste, dar pe teren incert. „Sper să nu fie nevoie niciodată să sun“, recunoaște Dhaniel, „dar a fost minunat să simt că există oameni care mă susțin și cred în mine atât de mult“.
Odată scăpat de povara muncii în două locuri în paralel (în ultimele luni la Parexel muncea de la nouă dimineața până la trei noaptea, pentru a putea onora toate comenzile de buchete), Dhaniel s-a pus pe treabă. Primul pas: site-ul, care trebuia să fie cu totul diferit.
În locul unor fotografii clasice pe fond alb, Dhaniel a ales să fotografieze fiecare buchet în mâna unei femei, care să țină florile în dreptul sânilor, fără să se vadă altceva în afară de silueta ei și aranjamentul floral.
Și-a convocat câteva prietene, printre care Noemi Revnic de la Harper’s Bazaar, bloggerița Ana Morodan, Ana Bucur de la Gucci, dar și o fostă colegă de la Parexel. „Pentru acel shooting de site am comandat flori de 2.000 de euro“, își amintește el.
Investiția a meritat: site-ul conține 200 de buchete diferite și este foarte detaliat, înlesnind o experiență mult mai intimă. În perfecționarea sistemului de filtre și a secțiunilor l-a ajutat experiența cu tabele Excel din perioada petrecută în bancă și în Parexel. „Rigoarea din corporație încă mă ajută în asemenea momente“, recunoaște Dhaniel. „Sunt foarte neamț când vine vorba de organizarea afacerii“.
Deloc întâmplător, când cineva își dorește un buchet de pe site și îl sună pe Dhaniel, comanda seamănă puțin cu un interogatoriu: câți ani are persoana, în ce domeniu lucrează, ce fel de temperament are, cât de introvertită sau de extrovertită este, ce culori îi plac. „Oamenii se miră la început, dar am nevoie de toate detaliile ca să creez un buchet care să-i placă celei care-l primește, nu doar unul banal“, explică el.
De la un „one man show“ în ceea ce privește lucrul cu florile, Dhaniel a început deja să angajeze oameni pentru a putea face față cererilor venite la foc automat din martie și până acum. Pe lângă nunți și evenimente corporatiste, se ocupă de câteva luni și de buchetele care decorează holurile unor hoteluri și restaurante de lux, precum Athénée Palace Hilton sau Clubul Diplomaților, ceea ce implică o mentenanță specială, o dată la două zile.
Se străduiește să inventeze de fiecare dată ceva nou, cu factor wow – cum ar fi aranjamentele cu mușchi de copac și bulbi de lalele născocite pentru Hilton – și să vină cu soluții noi de prezentare a florilor la evenimente.
A fost printre cei care au promovat intens ideea de vase de sticlă în locul aranjamentelor cu burete, iar acum se străduiește să găsească ceva nou, pentru că s-a plictisit de această idee. „Aseară, stând în pat, am avut un gând inspirat, dar vreau să verific mai întâi dacă e fezabil“, zâmbește el.
Dacă alții doar vorbesc despre gânditul „out of the box“, Dhaniel se străduiește să trăiască în acest spirit și să-și construiască businessul pornind de la același principiu. „Întotdeauna mi-au plăcut lucruri diferite, din domenii diferite, și încerc să nu mă îngrădesc“, zâmbește el.
Privind înapoi, sâmburele acestei idei de libertate a alegerilor și a gusturilor a pornit de la o carte, despre care îmi povestește cu jumătate de gură, pentru că autorul ei a devenit deja un nume mult prea vehiculat și comercial: „Veronika se hotărăște să moară“, de Paulo Coelho. „Ideea acelei cărți chiar m-a marcat foarte tare“, zâmbește el.
Povestea, care a fost pusă în scenă de Teatrul Odeon în 2006, o are ca protagonistă pe slovena Veronika, o sinucigașă ratată căreia i se spune că nu mai are decât puțin de trăit. În iminența morții, tânăra începe să redescopere viața, realizând că poate să facă, să spună și să experimenteze absolut tot ceea ce își dorise vreodată, fără să-și pună problema consecințelor sau a reacțiilor celor din jur. În final, descoperă că totul a fost un experiment pus la cale de medicul său, pentru a-i arăta că viața trebuie trăită liber și asumat, fără limitări auto-impuse, iar ideea care i-a rămas în minte lui Dhaniel se leagă tocmai de această lipsă de atașament față de lucruri.
„Mi-am dat seama că ești un om liber doar dacă poți face ce vrei și cum vrei“, explică el. Tocmai de aceea, Dhaniel iubește teatrul, dar nu se leagă de o anumită piesă preferată. Adoră filmele și cărțile, dar contabilizează totul în experiențe, nu în favorite absolute. Iubește viața, dar nu se cramponează de un tipar, ci încearcă să spună „da“ și unor lucruri la care nu s-ar fi gândit poate niciodată. Cum ar fi să facă 10 buchete la câteva luni după ce își jurase solemn că nu se va mai atinge niciodată de flori.
Dacă ar fi spus „nu“, ar fi rămas într-un job plăcut, dar n-ar fi aflat niciodată cât de departe putea ajunge talentul său pentru design. Pentru că a spus „da“, are în prezent contracte importante cu companii, comenzile curg, iar colaboratorii contractați pe proiecte punctuale încep să se transforme în angajați permanenți, pentru a putea face față cererilor. „Secretul este să fii mereu pe recepție“, conchide în dulcele grai ardelenesc Dhaniel. „Când faci ce-ți place, munca nu se termină niciodată“.
——
Poveste cu zambile și cadă
Conceptul lansării oficiale „Purple Flowers & Events“, care a avut loc la „The Place Concept Store“ în martie 2013, a pornit tot de la dorința de „altfel“ a lui Dhaniel. Și-a imaginat o imagine romantică și boemă, cu o fată frumoasă într-o cadă acoperită cu flori, printre flori atârnate din tavan și buchete așezate discret din loc în loc. Partea dificilă nu au reprezentat-o însă florile, ci… cada.
După încercări nereușite de a convinge o companie de echipamente sanitare să-i împrumute o cadă pentru eveniment, cineva l-a îndreptat către regizorul Iulian Moga, care folosise o cadă cu aer retro în câteva dintre videoclipurile sale.
Din acel moment, s-a dezlănțuit un „lanț al slăbiciunilor“ mai ceva ca în Caragiale, de care Dhaniel își amintește și acum râzând cu poftă: Iulian Moga l-a trimis către scenograf, scenograful către producător, producătorul către omul de legătură de la Castel Films (locul din care se închiriase de fapt cada), omul de legătură către oficialii de la Castel Films, iar oficialii către fata de la închirieri, totul după mai bine de o oră de parlamentări și negocieri.
În final, decorul său a avut un mare succes și, pe lângă complimentele legate de superbele aranjamente florale, o întrebare a stăruit pe buzele tuturor. Cada… de unde era cada?