FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanții Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au declarat:

„UNSAR a luat notă de decizia Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind o societate de asigurări care nu este Membră a asociaţiei. Impactul situaţiei este cu siguranţă important, însă piaţa asigurărilor RCA din România va continua să funcţioneze şi va depăşi această situaţie, iar deţinătorii de poliţe RCA emise de către acea societate şi păgubiţii sunt protejaţi de lege prin mecanismele de protecţie construite în acest sens”, conform Agerpres.

UNSAR salută lansarea în dezbatere publică a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care se modifică termenul în care Fondul este îndreptăţit să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări.

Această dispoziţie nou introdusă este o măsură de protecţie suplimentară a acestei categorii protejate de lege de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

Vineri seara, Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (ASF) a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.