FacebookTwitterLinkedIn

Ingrediente

250 g penne Antonio di Vaio

150 g piept de pui

150 g ciuperci champignon

2 căţei usturoi

200 ml smântână de gătit

2 linguri mascarpone

1 ceapă albă mică

2 linguri ulei

sare

piper

Mod de preparare

Pui pastele Antonio di Vaio la fiert în apă multă cu sare și le fierbi conform indicaţiilor de pe ambalaj, după care le scurgi. În timp ce pastele fierb, într-o tigaie mai adâncă, încingi uleiul, adaugi pieptul de pui tăiat cubuleţe, ceapa și usturoiul tocate mărunt și amesteci. Adaugi 100 ml de apă în care fierb pastele și lași până puiul și ceapa se înmoaie și nu mai există lichid. Adaugi în tigaie ciupercile tăiate felii sau cubuleţe, după preferinţă, sare, amesteci și mai pui 100 ml apă în care au fiert pastele. Dai în câteva clocote, după care adaugi  smântâna, mascarpone, sare și piper și amesteci. Mai lași să dea în câteva clocote, adaugi pastele, amesteci și le lași să se odihnească zece minute. În acest fel, pastele vor trage din sos și vor fi absolut delicioase!