Humans este o platformă care integrează date și tehnologie pentru a genera modele AI unice și a le utiliza ca interfață de programare a aplicațiilor de către comunitatea de afaceri. Recent, compania a anunțat lansarea unei tehnologii, numită Proof-of-Human, care validează prezența unei persoane în spatele fiecărei decizii a AI-ului și folosește tehnologia blockchain ca să încapsuleze fiecare AI într-un NFT (token non-fungibil)
“Planul nostru este să ne continuăm investițiile în inovație astfel încât să putem permite oricui să creeze tot ceea ce își poate imagina, fără nicio constrângere legată de timp, spațiu, buget sau abilități, combinând tehnologia blockchain și Inteligența Artificială (AI). Vom face totul bazat pe guvernanță și transparență pentru toate modelele AI generate pe platforma humans.ai”, a declarat Sabin Dima, CEO Humans.
Platforma Humans se axează pe synthetic media, ce permite crearea vocii, imaginii și gesturilor unor persoane, fără a mai fi necesară prezența fizică numită ADN digital.
“La intersecția dintre inteligența artificială și tehnologia blockchain se află un univers enorm de oportunități. Ne bucurăm să sprijinim inițiativa Humans de a crea tehnologii și produse care vor extinde abilitățile oamenilor de a se exprima, coopera și tranzacționa în moduri creative”, a declarat Beniamin Mincu, CEO Elrond.