„Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie”, subliniază şeful statului.
Totodată, şeful statului arată că „prin decizia de a semna şi a depune o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în faţa românilor, a propriului electorat”.
Amintim că, vineri a fost depusă la Senat și la Camera Deputaților moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari ai USR PLUS şi AUR.
„Dinamitarea Coaliţiei şi compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică şi socială. Dezvoltarea comunităţilor din România este absolut necesară şi nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin”, a mai susţinut preşedintele Klaus Iohannis.