Arctic Stream (AST), furnizor de servicii de securitate cibernetică și data center, a realizat în primul semestru venituri din exploatare de 11,94 milioane lei, cu 54,62% mai puțin decât cele de 26,31 milioane lei din primul semestru al anului trecut. Cheltuielile de exploatare au fost tăiate cu 48,50%, la 10,98 milioane lei, de la 21,32 milioane lei în primul semestru din 2020. În ceea ce privește profitul net, valoarea s-a prăbușit de 4,5 ori, la aproximativ 924.000 de lei, de la 4,16 milioane lei înregistrate în primele șase luni din 2020.
Activele totale ale Arctic Stream erau la data de 30 iunie de 20,48 milioane lei, cu 0,98% mai mari decât cele de 20,28 milioane lei de la sfârșitul anului 2020. De asemenea, datoriile totale au fost tăiate cu 16,50%, la 12,14 milioane lei, de la 14,54 milioane lei.
Arctic Stream a raportat, pentru întreg anul 2020, o cifră de afaceri de 43,95 milioane lei și un profit net de 6,37 milioane lei.
„Anul 2020 a fost unul atipic, în care industria IT, în general, şi implicit şi compania noastră au înregistrat o creștere accelerată a veniturilor, în timp ce anul 2021 ne aduce o situaţie ușor incertă din perspectiva crizei globale de semiconductori, care a introdus întârzieri considerabile ale timpilor de livrare, în prima parte a anului, și ne așteptăm ca acest lucru sa fie fie valabil şi pentru semestru al doilea, poate chiar şi anul viitor. În pofida acestor provocări, ținând seama de estimările pozitive pentru piaţa de IT&C şi rezultatele obţinute de noi, avem motive să credem că putem depăşi previziunile iniţiale pe care ni le-am asumat în prospectul de listare. Ne așteptăm la o creștere a cifrei de afaceri anticipate pentru anul 2021 cu aproximativ 40%. Faptul că anul acesta am încheiat contracte importante, cu o pondere semnificativă în cifra de afaceri și că echipa noastră s-a dublat, prin atragerea de noi profesioniști valoroși, sunt doar două dintre premisele acestei creşteri pe care o aşteptăm“, explică Dragoș Octavian Diaconu, fondator și director general, Arctic Stream.