FacebookTwitterLinkedIn

Astfel, de mai bine de cinci ani, aceștia nu mai aleg doar litoralul sau Valea Prahovei, ci și-au îndreptat atenția și spre alte zone mai puțin populare, dar care s-au dezvoltat accelerat în ultima perioadă.

Platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro a realizat un scurt clasament cu privire la destinațiile din România care nu existau pe lista turiștilor români în urmă cu 20 de ani, dar care sunt la mare căutare acum:

  1. Suita de sate săsești din Transilvania, în special satele Viscri și Criț
  2. Zona Tarnița cu satele Râșca, Mărișel și Gilău
  3. Satul Breb din Maramureș, zona Vișeu
  4. Lunca de Sus, Harghita
  5. Localitățile de pe drumul Vinului din județele Buzău și Prahova
  6. Satele Tălișoara, Micloșoara și Valea Zălanului din Covasna
  7. Mamaia Nord

În prezent, aceste destinații primesc mii de turiști și investitori care construiesc pensiuni și facilități pentru turiști. Prețul unei nopți de cazare în aceste zone începe de la 185 lei / noapte pentru două persoane și poate depăși 350 lei, în funcție de condițiile de cazare și serviciile incluse.

Localitatea Viscri a fost poziționată pe harta turismului țării noastre imediat ce au fost făcute publice vizitele recurente ale Prințului Charles și tot aceste vizite au impulsionat turismul în zonă. Prețul unei nopți de cazare în Viscri începe de la 177 lei pe noapte, pentru două persoane.

O altă destinație mai degrabă necunoscută la nivel național în urmă cu 10-20 de ani este zona lacului de acumulare Tarnița: comune precum Râșca, Mărișel sau Gilău au devenit astăzi cu mult mai populare și vizibile pe platformele de socializare. Cazarea la o cabana de 4 stele începe de la 200 lei de persoane pe noapte.

Și satul Breb din Maramureș, zona Vișeu, poate fi inclus în această listă, fiind adesea supranumit ,,Paradisul din Maramureș”. Un sat micuț, bogat în tradiții și obiceiuri fermecătoare, Breb a devenit cu atât mai popular după anii 2000, ca urmare a punerii în funcțiune a mocăniței, ce a impulsionat turismul în întreaga zonă. Turiștii care se cazează aici plătesc prețuri începând de la 185 lei / noapte pentru camera dublă.

Astăzi, la mare căutare sunt și satele precum Tălișoara, Micloșoara sau Valea Zălanului, locuri pitorești, liniștite, aparent uitate de lume. Și asta pentru că turiștii  își doresc tot mai mult să experimenteze traiul străbun și tradițiile locale, deconectându-se totodată pentru câteva zile de la stresul din orașele mari.