FacebookTwitterLinkedIn

Conform statisticilor, vânzările Sandero, 20.446 de unități în iulie, au crescut cu 6 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, dar tot au fost cu un minus de 2% față de iulie 2019, ceea ce i-a adus un plus în drumul său pentru a obține acest titlu a fost faptul că ceilalți constructori au avut adevărate prăbușiri, mult mai mari, pe fondul crizei semiconductorilor, notează Digi24.

Astfel, modelul a reușit să detroneze liderul tradițional, Volkswagen Golf. Clasarea pe primul loc a venit într-un moment dificil pentru piață, care a avut o cădere de 24% în iulie, la mai puțin de un milion de unități, înregistrându-se așadar prima contracție în decurs de patru luni.