FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanții ANRE au declarat că ofertele cu preț fix nu pot fi schimbate pe durata derulării contractului, iar dacă în contract există alte prevederi ce influențează acest preț, atunci furnizorul are o problemă, nu consumatorul, notează Rador.

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE: „Dacă contractul are clauză în sensul căreia să poată modifica prețul, înseamnă că oferta nu a fost corelată cu contractul și, din punctul meu de vedere, nu este o abordare corectă din partea furnizorilor, să nu spun cuvinte mai grave cu a fi ofertă înșelătoare. Un preț fix este preț fix pe întreaga perioadă a contractului”.

Reprezentanții ANRE spun că toți consumatorii de energie și gaze care primesc astfel de notificări din partea furnizorilor să depună sesizări către Autoritate, pentru ca reprezentanții acesteia să înceapă controlul furnizorilor.