Aflat în prezent în insolvență, principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al Capitalei, controlat de Ministerul Energiei, ar putea fi preluat curând de către Termoenergetica, firma din subordinea Primăriei Capitalei care se ocupă cu distribuția și furnizarea energiei termice în București, moștenitoarea RADET. Cea din urmă a demarat achiziţionarea de servicii consultanţă pentru realizarea Testului Operatorului Economic Privat în Economia de Piață, necesar în preluarea activelor ELCEN. Într-un scenariu optimist, ELCEN ar putea ieși din insolvență în luna decembrie 2021, a declarat Adrian Tudora, Administrator Special ELCEN, în exclusivitate pentru Forbes România.
La acest moment, ELCEN are un plan de restructurare aprobat, datele financiare dezvăluind faptul că a reuşit să-şi reducă datoriile de la 2 miliarde de lei la aprox. 600 de milioane lei. O sumă importantă din aceste datorii se află către ROMGAZ, care la jumătatea lunii mai se ridica la 181,6 milioane de lei. La rândul ei, ELCEN a solicitat companiei Termoenergetica plata sumelor restante, care la jumătatea lunii iulie se ridicau la peste 379 de milioane de lei. “Noi ne-am pregătit pentru momentul ieșirii din insolvență să putem să accesăm sau chiar să încercăm să luăm credite. Deci avem temele pregătite pentru investiții. Până nu ieșim din insolvență, să asigurăm o finanțare de orice natură, e cam greu de discutat. Noi facem investiții și acum, dar nu putem face investiții la nivelul la care ne dorim”, mai spune Adrian Tudora.
Privind asupra sectorului, Administratorul special al ELCEN expune: “Piața este una foarte dinamică și grea. Trebuie sa jonglăm, să jucăm cu ce avem și trebuie să supraviețuim”. Iar dacă ne uităm la prețuri, sectorul energetic trece prin foarte multe schimbări, adaugă el. “Tendința este de creștere și creșterea e dată de mai mulți factori, printre care prețul gazului care la momentul ăsta este la cote istorice. Totodată, prețul certificatelor de CEO2, certificatele pe care suntem obligați să le cumpărăm pentru conformare referitor la gazele cu efect de seră, este în creștere”, explică el. Anul trecut, ELCEN a plătit 58 milioane euro pentru aceste certificate.
Legat de problemele cu care se confruntă Bucureștiul, baza este simplă. “Problema este că avem o rețea foarte învechită. De 30 de ani nimeni nu a acordat atenție spre ea. De câțiva ani, ultimii 10 ani, a fost subfinanțată. Subfinanțarea a condus la reparații reduse, de proastă calitate. Investiții zero. Ce să zic, sunt 4.000 de kilometri de conducte. Sistemul s-a degradat, rețelele s-au degradat”, conchide el.