FacebookTwitterLinkedIn

Vacanță pentru business

O mare oportunitate de creștere pentru noi în perioada următoare este dată de faptul că românii caută acum oportunități să lucreze de acasă, fie ca un job full-time, sau prin activități part-time. În acest sens, multe dintre cursurile eduKiwi au o legătură strânsă cu abilități ce se pot monetiza online. Să nu uităm că românii sunt pe ultimul loc în Europa privind participarea la educația formală sau non-formală, potrivit unui studiu Eurostat cu privire la educație și training. Numai 7% dintre românii care sunt angajați au participat la o formă de educație și formare profesională.

Al doilea pilon de creștere pe care ne bazăm anul acesta este obișnuința oamenilor de a folosi facilitățile și platformele online în contextul pandemiei. Românii și-au dat seama că pot să învețe online diverse abilități noi, fiind parte dintr-un program digital. De asemenea, în ultimul an, și în context pandemic, mai mulți oameni din domenii afectate de restricțiile sanitare au căutat și au accesat mai multe programe educaționale pentru a se reprofila.

A treia oportunitate de creștere pe care am sesizat-o în acest an este relaxarea metodei de înscriere la cursurile online. Dacă până acum trebuia să plătești câteva sute de euro la înscriere (între 200 și 1000 de euro) acum poți începe un curs chiar și cu 97 de lei. Astfel, plata este eșalonată pe o perioadă cuprinsă între 5 și 13 luni. Ușurarea plății este o facilitate pe care am creat-o pentru clienții noștri, astfel încât cât mai mulți utilizatori să beneficieze de programele de educație online.

eduKiwi nu își ia vacanță niciodată. La ce mă refer când zic asta? Nu am închis activitatea educațională pe parcursul verii. Practic, funcționăm 24 de ore din 24 ore. Avem grupe de cursanți în permanență, comunicăm prin materiale gratuite în mod constant.

Evident, colegii mei din echipa eduKiwi își iau vacanță atunci când doresc. Echipa noastră are 35 de membri și 17 autori. Toți putem lucra de absolut oriunde din lume, deci activitatea nu are de suferit nici vara nici iarna, nici când începe școala sau în alte momente importante ale anului.

Certitudini și predictibilitate

O predictibilitate de 100% nu avem, însă ne bazăm pe faptul că numărul clienților are un ritm de creștere accelerată.

Dacă în anul 2020 am avut venituri de 1.150.000 euro, la începutul lunii august am depășit deja cifra de un milion de euro, asta înseamnă că până la finalul anului vom trece, cu siguranță, de pragul de 2 milioane de euro cifră de afaceri. În general, vara nu reprezintă un sezon cu creșteri mari pentru mediul online, însă toamna și iarna, când oamenii petrec mai mult timp în casă, avem creșteri masive.

Îngrijorări

Nu mă îngrijorează multe lucruri. Însă în general vara, oamenii au tendința să nu mai fie la fel de concentrați pe muncă și îi distrag diverse activități, precum concediile, vacanțele, ieșirile în oraș. Un singur lucru la care trebuie să fim atenți este să ne continuăm misiunea indiferent de situație, să reușim să ținem autorii de cursuri motivați, cât și echipa conectată la viziunea companiei.

Una dintre cele mai mari probleme din 2021 și, cu siguranță, de anul următor, este sănătatea mentală a oamenilor, care au fost mult mai bombardați cu știri negative și au fost izolați în case. Este cunoscut faptul că pandemia a agravat problemele de sănătate mentală cauzate de locul de muncă, iar impactul nu se limitează la viața profesională – oamenii simt efectele și acasă.

Planuri de business

Prioritățile noastre anul viitor sunt să îmbunătățim toate programele educaționale, și ne dorim ca rată de succes a cursurilor să fie cât mai bună. De asemenea, pe partea de promovare a cursurilor ne dorim în permanență să îmbunătățim comunicarea publică. Și desigur, vrem să adăugăm cursuri noi în portofoliul nostru.

Consider că este mult mai sănătos să înveți de la oameni pasionați care au puterea exemplului. Dacă anii trecuți aveai nevoie de mai mulți ani să deprinzi o nouă abilitate, acum, datorită internetului, poți ajunge prin câteva click-uri la un expert specializat într-un anumit domeniu. Dacă expertul are și un curs conceput pentru așa ceva, atunci poți obține în doar câteva luni rezultatele pentru care autorul respectiv a muncit ani de zile. Astfel, din experiența celor peste 900 de autori pentru care eduKiwi a lucrat deja, observ un interes în creștere pentru cursurile care au o strânsă legătură cu lumea profesională. Sunt bine venite cursurile care te învață cum îți poți ușura munca și cele care îți oferă alternative mai bune la modul în care lucrezi. Practic, sunt la mare căutare cursurile care au aplicabilitate rapidă.

Vacanță în țară sau străinătate

În ciuda pandemiei, am reușit să merg în mai multe vacanțe. Prima vacanță a fost chiar lângă Suceava, la Gura Humorului, de Revelion. A doua excursie a fost la schi, la Muntele Mic 3 zile, iar apoi am mai fost 2 zile pe Transalpina.

Am mai fost la Tușnad la un spa foarte frumos, Balavanyos resort. Un fost hotel comunist transformat într-un spa modern. De asemenea, am reușit să merg la Budapesta la spa de două ori.

Când a început vara, am fost într-o excursie de 7 zile în Grecia, timp în care am locuit doar pe un catamaran, în zona Skiathos. Iar recent am făcut un mic tur în Italia și Franța. În Italia am mers în Milano și Toscana, iar în Franța pe Coasta de Azur în celebrele locații, Monaco, Cannes, St Tropez.

Dintre toate locațiile din Italia și Franța cel mai bine m-am simțit în Toscana deoarece este un loc liniștit, cu oameni calzi și mâncare deosebită.

Ultima excursie a fost de 5 zile la Mamaia, alături de un grup de prieteni. Contrar discuțiilor din spațiul public, eu m-am simțit bine și pe litoralul românesc. Într-adevăr, plaja „mărită” nu mi-a plăcut foarte mult, dar în rest plajele din Mamaia Nord pot să zic că sunt mai bine pregătite decât la St. Tropez.