FacebookTwitterLinkedIn

Pentru a-și finanța expansiunea la nivel național, dezvoltatorul a decis să-și majoreze capitalul social prin una sau mai multe emisiuni de acțiuni ordinare, cu o valoare nominală de până la 193,8 milioane de lei.

Decizia a fost luată cu unanimitate de 93,08% din acționarii cu drept de vot ai companiei în cadrul AGEA.

”Alături de aceste resurse vom continua să folosim atât beneficiile accesului la piaţa de capital, unde avem potențial de a lista obligațiuni noi, cât și credite bancare, astfel încât putem executa de îndată planul nostru ambițios de dezvoltare pe termen mediu și lung”, a declarat Constantin Sebeșanu, CEO al Impact Developer & Contractor.

Portofoliul dezvoltatorului cuprinde proiecte precum Greenfield Băneasa și Luxuria Residence. În 2020, Impact a demarat în Constanța construcția proiectului rezidențial Boreal Plus, proiect mixt format din vile și blocuri de apartamente, iar în septembrie 2021 va demara proiectul rezidențial Greenfield Copou, în Iași.