FacebookTwitterLinkedIn

În primul semestru din 2021, Electrica a înregistrat un profit net consolidat de 76 milioane lei, cu 113,4 milioane lei mai puțin decât cel realizat în perioada ianuarie-iunie 2020. 

În ceea ce privește veniturile, Grupul a raportat o valoare de 3.339 milioane lei, reprezentând în creștere cu 2% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Pe segmentul de furnizare, veniturile au fost cu 7,8% mai mari, datorită creșterii prețurilor de vânzare a energiei electrice pe piața cu amănuntul. În schimb, pe segmentul de distribuție, veniturile au înregistrat o scădere de 6,8%. 

Costul energiei achiziționate pentru furnizare (inclusiv serviciile de transport și de sistem), a crescut cu 348,8 milioane lei, sau 24%, la 1.802,5 milioane lei, de la 1.453,7 milioane lei în primele 6 luni ale anului trecut.

“Evoluția este determinată în principal de majorarea prețurilor de achiziție a energiei electrice, atât pe segmentul concurențial, cât și pe cel de serviciu universal și furnizor de ultima instanța (FUI), care în 2020 era segment reglementat și a fost influențat de recuperarea, sub formă de corecții pozitive, a unor pierderi din achiziție din anii anteriori, când tarifele aprobate de ANRE se situau sub prețul efectiv de achiziție a energiei electrice, efect ce în 2021 nu a mai existat; de asemenea, a fost înregistrată și o creștere de 13,9% a cantității de energie electrică achiziționată pe segmentul concurențial, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În S1 2021, după liberalizarea completă a pieței de energie, prețurile de achiziție au fost ușor reduse pe segmentul de serviciu universal și FUI, comparativ cu cel concurențial”, transmite compania.

Prețul de achiziție pe Piața pentru Ziua următoare (PZU) a avut un trend ascendent în primele 6 luni ale anului, fiind înregistrate niveluri istorice în iunie 2021. “Astfel, prețurile de tranzacționare pe PZU în luna iunie 2021 au înregistrat o creștere de 152% față de luna iunie 2020 și 106% față de aceeași luna în 2019, fiind cele mai mari prețuri de tranzacționare înregistrate la nivelul acestei luni în ultimii 10 ani. Evoluția crescătoare a prețurilor a continuat și în luna iulie, când s-au situat la un nivel cu 160% mai ridicat față de aceeași luna din anul trecut”, mai declară Electrica. 

Rezultatele financiare ale grupului sunt justificate și de costul certificatelor verzi. “În perioada de șase luni încheiată la 30 iunie 2021, costul cu achiziția CV a crescut cu 10,8 milioane lei, sau 3,9%, la 287,9 milioane RON, de la 277,2 milioane lei în aceeași perioada a anului 2020. Această variație a fost determinată în principal de creșterea volumelor furnizate, pentru care există obligația de achiziție a certificatelor verzi, cu 1,7% (impact negativ 4,8 mil . RON) și de creșterea prețului de achiziție a certificatelor verzi cu 2,4%, de la un preț mediu de 138,9 lei/CV în S1 2020, la 142,2 lei/CV în S1 2021, atenuată parțial de scăderea cotei medii reglementate de CV impusă furnizorilor de energie electrică de către ANRE la 0,4505 CV/MWh furnizat în S1 2021 de la 0,4510 CV/MWh furnizat în S1 2020 (impact negativ de 6,0 milioane lei)”, explică Electrica. 

Întrucât valoarea certificatelor verzi este inclusă în factura finală, către consumatori, în conformitate cu reglementările ANRE, prețul a crescut de la 62,7 lei/MWh primul semestru al anului trecut la 64,1 lei/MWh în primul semestru al acestui an. 

În ceea ce privește segmentul de distribuție, evoluția costurilor cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea pierderilor în rețea a declanșat o scădere de 6 milioane lei, sau 1,6%, în principal din volume mai mari de energie electrică necesară pentru acoperirea pierderilor în rețea (minus 5 milioane lei), dar și din creșterea prețurilor de achiziție a energiei electrice (minus 1 milion lei). 

Grupul Electrica a distribuit aproximativ 9,2 TWh, în creștere cu 9,1% față de semestrul 1 al anului trecut, către aproximativ 3,8 milioane de utilizatori. De asemenea, a furnizat pe piața de energie electrică cu amănuntul aproximativ 4,6 TWh, în creștere cu 0,8% față de prima jumătate a anului trecut, către aproximativ 3,5 milioane de locuri de consum. 

Statul român, prin Ministerul Energiei, deține o participație de 48,8% din Electrica S.A..