Șeful NATO a spus că prioritatea de moment a alianţei este evacuarea civililor care vor să părăsească Afganistanul şi a criticat autorităţile politice de la Kabul pentru capitularea neaşteptată în faţa talibanilor.
Jens Stoltenberg: „Ce am văzut în ultimele săptămâni a fost o prăbușire militară şi politică de o rapiditate pe care nu am anticipat-o. Unele forțe afgane de securitate au luptat cu vitejie, dar nu au putut securiza țara, pentru că până la urmă conducerea politică afgană a eșuat și nu a ținut piept talibanilor”, conform Rador.
Jens Stoltenberg a avertizat conducerea talibană că NATO are capacitatea de a lovi de la distanță dacă vreodată Afganistanul va redeveni sursă de terorism.