FacebookTwitterLinkedIn

Două dintre noile stații ale Rompetrol au au fost lansate sub egida Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR). Acestea sunt amplasate pe strada Zețarilor din București și în localitatea Lugoj, județul Timiș. Prin deschiderea acestor stații, Rompetrol susține că a creat peste 30 de noi locuri de muncă. 

De asemenea, 8 stații au fost deschise, sub francize Rompetrol (Rompetrol Partner), în județele Alba, Prahova și Argeș, dar și cinci stații Rompetrol Express, în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Galați, Suceava și Olt.

În prezent, Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român dezvoltă o rețea de peste 30 de stații de carburanți. Acestea operează sub brandul Rompetrol, iar obiectivul este să atingă un număr de 84 de benzinării în România până în 2030 (achiziție și modernizare de stații existente, dar și dezvoltarea de stații noi). Compania susține că vor fi create peste 1.000 de locuri de muncă, peste 5.000 de oameni implicați în diferite stadii de și peste 1.200 de parteneri de business.