FacebookTwitterLinkedIn

Este a doua amendă pe care Garda de Mediu o aplică Rafinăriei Petromidia, în urma incendiului de luna trecută, în care trei persoane și-au pierdut viața. Prima amendă a fost în valoare de 50.000 de lei.

“Pentru soluționarea unor petiții transmise instituției noastre în perioada 13.07.2021-20.07.2021 de către cetățenii din Năvodari, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au efectuat verificări pe platforma industrială Petromidia unde se desfășurau lucrări de revizie – curățare instalații rafinare ca urmare a incidentului produs în data de 02.07.2021”, arată Garda de Mediu.

 Sursa citată menționează că Rafinăria a fost amendată cu 100.000 de lei pentru că nu s-au luat măsuri pentru prevenirea poluării în timpul acțiunilor de revizie și curățare a instalațiilor. Garda de Mediu a transmis că a făcut verificări pe platforma Petromidia în urma unor sesizări primite de la localnici din Năvodari, potrivit News.ro.

“S-a constatat că în timpul efectuării lucrărilor de reparații/revizie nu s-au luat măsurile necesare pentru prevenirea poluării, iar pentru neconformitățile constatate s-a aplicat sancțiune contravențională, conform prevederilor Legii 278/2013 privind emisiile industriale, art. 11, litera a, în valoare de 100.000 lei”, precizează sursa citată.