FacebookTwitterLinkedIn

Green Pass-ul COVID este un instrument care le permite italienilor să-și continue activitățile cu garanția de a nu se regăsi printre persoanele contagioase, a explicat premierul Mario Draghi.

În ciuda protestelor împotriva decretului denumit Green Pass, care impune, de la data de 6 august, obligativitatea prezentării certificatului european în spațiile închise, în special în restaurante, baruri, cinematografe, teatre și săli de sport, guvernul de la Roma nu a schimbat nimic, notează Radio România Actualități.

Astfel, de vineri, 6 august, nimeni nu va mânca la restaurant şi nu va putea face gimnastică într-o sală de sport dacă nu prezintă certificatul verde european, adică vaccinul, chiar și numai după prima doză, care devine valabilă după 14 zile, un test de diagnosticare a coronavirusului cu rezultat negativ sau un atestat de vindecare pentru cei care au contractat virusul.