Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Grecia, cu peste un milion de vizitatori în sezonul de vară. Din cauza unui „focar local”, Ministerul pentru Protecţie Civilă a anunţat că interzice muzica pe insulă pe tot parcursul zilei şi că în perioada nopţii, între orele 01:00 şi 06:00, nu vor mai putea circula decât persoanele care se duc sau se întorc de la muncă, ori persoanele care au urgenţe medicale.
Aceste restricţiile se vor aplica până la data de 26 iulie.
În ultimele săptămâni numărul infecţiilor a crescut în Grecia, condiţii în care guvernul a decis să introducă obligativitatea vaccinării pentru personalul medical şi personalul din casele pentru bătrâni, precum şi noi restricţii care interzic accesul persoanelor nevaccinate în interiorul restaurantelor şi cluburilor.