Microgreens a primit certificatul de Furnizor al Casei Regale a României la începutul săptămânii, într-o ceremonie care a avut loc în grădina Palatului Elisabeta.
Calitatea de furnizor este conferită persoanelor sau companiilor comerciale care au asigurat livrarea de bunuri sau servicii către Casa Regală timp de cel puţin un an.
Această calitate nu este un titlu sau o distincţie, ci o recunoaştere a calităţii de persoană sau companie comercială de la care Casa Regală a solicitat bunuri sau servicii. În consecinţă, calitatea de furnizor nu implică aspecte juridice, politice sau comerciale şi nu este expresia unui parteneriat, ci o diplomă care recunoaşte că serviciile sau produsele persoanei sau companiei comerciale au fost solicitate şi apreciate de Casa Regală. Calitatea de furnizor se oferă pe o perioadă de trei ani, după care poate fi luată în discuţie prelungirea ei, pentru o nouă perioadă de trei ani.
“Începând de săptămâna aceasta, Microgreens este Furnizor al Casei Regale a României. Acest statut ne onorează și totodată ne obligă să continuăm să oferim o calitate ireproșabilă a microplantelor pe care le producem în România, pentru români. (…) Ne vom asuma în continuare rolul cu responsabilitate în fața întregii comunități pe care o deservim, dar mai ales în fața Casei Regale”, spune Cristian Tudor, fondator Microgreens.
Alte companii și persoane care au primit calitatea de Furnizor Regal pentru prima oară sunt: Business Brainz pentru servicii de consultanță SSM; Toneli Holding pentru ouăle Toneli; Alina Neacșa pentru aranjamente florale; Euro Garden pentru consultanță în amenajarea parcurilor și grădinilor regale.
