EVERGENT Investments, cel mai dinamic fond de investiții, a achiziționat prin intermediul Țesătoriile Reunite SA, parte a Grupului, un teren cu o suprafață de 16.000 mp în zona de nord a Bucureștiului. Terenul este situat în sectorul 1, în proximitatea Parcului Herastrau și are PUZ în vigoare.
Potrivit calculelor Forbes, valoarea tranzacției se ridică la circa 7 milioane de euro.
“Dezvoltăm portofoliul private-equity prin continuarea investițiilor în real-estate. Terenul din Intrarea Străulești este într-o zonă ce se anunță a fi un nou pol financiar și rezidențial premium în București. Căutam în permanență noi surse de creștere și oportunitaăți investiționale, iar un viitor proiect rezidențial din nordul Capitalei va genera profit semnificativ pe termen lung, cu un raport atractiv randament/risc pentru acționarii noștri”, a declarat domnul Cătălin Iancu, Director general adjunct al EVERGENT Investments.
Din valoarea totală a activelor administrate de companie, portofoliul de acțiuni cotate deține ponderea principală de 69%, în timp ce ponderea acțiunilor necotate este de 8,7%. Principalele sectoare din structura portofoliului, raportat la valoarea totală a activelor, sunt: financiar-bancar 44,4%, energetic 15,4%, industria prelucratoare 6,2% și imobiliare 6%.