Cea mai veche sticlă de whisky din lume este, de fapt, mai veche decât se credea. Casa de licitații Skinner Auctioneers, cu sediul în Boston, a vândut săptămâna trecută o sticlă de Old Ingledew, considerată cea mai veche sticlă de whisky din lume, cu prețul de 137.000 de dolari.
Suma obținută a depășit cu mult estimările, care plasau valoarea recipientului și a prețioasei licori undeva între 20.000 și 40.000 de dolari. Prețul este justificat în primul rând de vechime: specialiștii în băuturi spirtoase de la Skinner au apreciat că whisky-ul a fost fabricat în jurul anului 1853. Însă testele cu carbon efectuate la universitățile din Georgia și Glasgow au arătat că băutura a fost produsă între anii 1763 și 1803.
În al doilea rând, sticla vândută la licitație a făcut parte, pentru o perioadă, din colecția de băuturi a lui John Pierpoint Morgan, fondatorul colosului bancar J.P. Morgan, care a achiziționat-o în cursul unei călătorii în Georgia. Alte două sticle similare au fost oferite cadou de fiul bancherului, Jack, președinților SUA Harry Truman și Franklin D. Roosevelt.
Nu în ultimul rând, sticla de Old Ingledew vândută săptămâna trecută este unica de acest fel care mai există. Dar, deși prețul cu care a fost cumpărată este … amețitor, cea mai veche sticlă de whisky nu este și cea mai scumpă. Acest „titlu” a fost adjudecat de o sticlă de whisky Macallan Fine and Rare 60-Year-Old din 1926, care a fost vândută în 2019 cu 1,9 milioane de dolari.
Singurul neajuns cu aceste băuturi este că probabil nimeni nu va ști vreodată ce gust are un whisky de 100 de ani. Cu atât mai puțin unul de 258 de ani.