- Care sunt principalele obiective ale strategiei de business?
Principalul obiectiv al EVERGENT Investments, o companie listată, dar și fond de investiții alternative, este acela de a genera profituri anuale și randamente ridicate pe termen lung.Urmărirea cu perseverență a acestui scop s-a concretizat în dublarea valorii activelor administrate față de 2009, anul în care m-am alăturat echipei de management a companiei, acestea atingând în prezent valoarea de 2,3 miliarde lei.
În ultimii 10 ani, scopul nostru a fost dezvoltarea și aplicarea unei strategii clare și coerente pe termen lung.Am trecut de la administrarea pasivă la managementul activ al portofoliului și la investiții curajoase în domenii care nu erau pe radarul altor investitori.Ne-am setat două obiective strategice: creșterea investițiilor de tip private equity și creșterea performanței portofoliului listat.
Din perspectiva investițiilor de tip private equity, astăzi suntem lideri de piață în producția de afine în România, prin Agrointens, un business început în anul 2015. Avem în exploatare aproape 100 de hectare cu plantații de afin și suntem într-o fază de dezvoltare accelerată, prin achiziții de terenuri și plantări de un înalt nivel calitativ. Ne-am propus să fim lideri și în regiune, pentru că cererea în UE, piața noastră țintă, se menține foarte ridicată.
De asemenea, ne concentrăm atenția și resursele și în real estate.Amintesc proiectele noastre imobiliare dezvoltate în București: Veranda Mall, în zona Bucur Obor, Baba Novac Residence din zona Dristor și mai ales Atria Urban Resort, complexul rezidențial de 1400 de apartamente, aflat în faza a 2-a din 4 de dezvoltare.Amplasat în zona lacului Străulești, Atria are un concept prietenos cu mediul, prin amenajări peisagistice deosebite și o calitate a locuirii peste medie, accesibilitate excelentă.Aceste investiții au capacitate mare de a genera cash flow pozitiv, aspect care ne încurajează să trecem la urmatorul nivel calitativ, în zone premium și alte orașe mari.
În ceea ce privește a doua direcție strategică, avem un portofoliu listat performant care asigură stabilitatea veniturilor prin dividende solide și repetitive.Avem o înțelegere profundă a structurii și balansării portofoliului de acțiuni, de aceea rămânem pe o fundație solidă, formată din doi mari piloni, sectorul financiar-bancar și energetic-industrial. În primul semestru al 2021, performanța primelor 10 companii din portofoliului nostru listat este superioară indicelui BET-XT.
- Care sunt principalele repere ale activității companiei în primele luni ale anului? Cum au evoluat acestea comparativ cu anul trecut și care sunt estimările pentru întreg anul?
Performanța financiară a companiei în Q1 2021 a înregistrat o creștere semnificativă, pe fondul accelerării trendului ascendent al piețelor financiare, început în ultima parte a anului 2020.Impactul pe care l-a avut pandemia asupra pieței globale a evidențiat importanța investițiilor reziliente și a managementului riscului.
Soliditatea businessului, strategia și portofoliile performante, capabile să genereze profit și în perioada de criză sunt date de înțelegerea pieței de capital și a deciziilor fundamentate combinate cu capacitate de reacție.
În ultimii ani, cantitatea de informații la care avem acces cu toții a crescut exponențial datorită globalizării și a furnizorilor third-party de date. Specialiștii noștri în investiții și în managementul riscului analizează toate aceste date din punct de vedere cantitativ și calitativ și semnalează oportunități, dar și riscurile care pot apărea.Așa am reușit să creștem valoarea activelor în administrare la aproximativ 2,3 miliarde lei,cu 25% față de Q1 a anului 2020, iar valoarea activului net la 2,1 miliarde lei cu 22,7% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Rezultatul net pe care l-am înregistrat la 31 martie 2021 este de 31,5 milioane lei, compus din profitul net, în suma de 19,3 milioane lei și câștigul net din vânzarea activelor financiare reflectat în rezultatul reportat, în suma de 12,2 milioane lei. Acest rezultat reprezintă 43% din valoarea aprobată de acționari în BVC 2021 pentru întreg anul 2021.Investițiile realizate în Q1 2021 au fost în valoare de 22 milioane lei, reprezentând 16% din cele bugetate pentru anul 2021.
– 31,5 milioane lei – rezultatul net înregistrat în Q1
-22 milioane lei valoarea investițiilor în Q1
Investițiile realizate în Q1 2021 au fost în valoare de 22 milioane lei, reprezentând 16% din cele bugetate. pentru anul 2021.
Performanța financiară
-2.258 milioane lei – valoarea totală a activelor (AUM), cu 25% mai mare față de Q1 2020
-2.105 milioane lei – valoarea activului net, cu 22,7% mai mare față de Q1 2020
-2,17 lei – valoarea unitară a activului net, cu 24% mai mare față de Q1 2020
-1,42 lei/acțiune, cu 7% mai mare față de Q1 2020
- Care sunt previziunile si planurile privind activitatea companiei pe termen mediu si lung?
Procesul de autorizare pe noua lege FIA, care aliniază activitatea noastră la cadrul legislativ european, se apropie de final. În consecință, vom avea o plajă mai largă de acțiune în activitățile investiționale, de aici noi oportunități de business.Noul cadru de reglementare ne permite să creștem valoarea investițiilor de tip private equity spre 40% din totalul activelor.Vom exploata această oportunitate investind în businessuri cu un randament măsurat ca IRR (internal rate of return) de peste 15%, ceea ce va contribui la performanța totală a activelor noastre, menținand un profil de risc mediu.Continuăm investițiile în real estate și agrobusiness și ne vom orienta către domeniile care expandează și creează valoare, respectând principiile ESG.Investim în companii ce beneficiază de trendurile pozitive ale industriei și bineințeles, identificăm modalități de îmbunătățire semnificativă a acestora.Ne implicăm în managementul acestor companii pentru a realiza afaceri durabile, cu o mai bună alocare a capitalului și eficientizare a costurilor.
Perspectivele pe termen lung ale investițiilor rezultă din analiza tendințelor economice, demografice și de comportament al consumatorilor.Ne îndreptăm atenția asupra exploziei spațiului virtual, popularității vehiculelor electrice, consumurilor tot mai mari de energie și electricitate, care generează nevoia unor noi resurse de energie.Putem investi în surse de energie regenerabilă care îmbunătățesc calitatea vieții.Transformările energetice globale sunt rare și au capacitatea de a remodela fundamental societatea. Înțelegerea acestor schimbari este vitală pentru orice investitor pe termen lung.Prin urmare, considerăm principiile ESG (Environment, Social, Governance) ca fiind unele dintre cele mai importante metode de a impacta pozitiv viața întregii comunități.
- Care au fost cei mai importanți trei factori care au marcat evoluția pietei romanesti de capital?
Anul 2020 a fost un moment istoric al pieței românești de capital prin includerea în indicii piețelor emergente ai furnizorului global de indici FTSE Russell. Infrastructura pieței de capital permite acum un acces mai eficient pentru investitori externi. Este un moment bun în care avem tot mai multe listări, investitori și companii, la BVB, putem dezvolta această infrastructură astfel încât sperăm la includerea și in indicele MSCI, pentru o mai bună expunere a fondurilor globale pe România.
Un alt factor marcant al evoluției pieței de capital este specificul regiunii est-europene. Avem un avantaj competitiv din perspectiva macroeconomică, comparativ cu restul Europei. Dupa regimul comunist, Europa de Est a avut un nivel scăzut al datoriilor guvernamentale. România se apropie de 60% în comparație cu nivelul îngrijorător de 130% din PIB al țărilor vestice. De asemenea, PIB-ul României este în creștere, iar acești indicatori sunt favorabili oricărui potențial investitor.
- Care sunt cele mai importante 3 lecții de afaceri pe care le-ați învățat pe parcursul carierei dumneavoastră?
De-a lungul timpului, am învățat că lucrurile bune se întâmplă celor care știu să aștepte, că schimbarea este singura constantă, paradoxal, iar adaptabilitatea și claritatea obiectivelor sunt atribute ale succesului.Am învățat că pasiunea pentru ceea ce faci combinată cu precauția generează rezultate spectaculoase.Analizând viteza incredibilă cu care escaladează businessul digital, cum evoluează medicina personalizată, bio-tehnologia ori industria energiei “verzi”, realizăm că tot ce știam odată nu se mai poate fi aplicat ca atare.Nu a fost niciodată un moment mai bun să îmbrățișezi schimbarea și să vezi lumea altfel.De aceea, o filozofie investițională gândită pe termen lung, care are la bază o strategie clară și o echipa adaptabilă și performantă sunt avantajele unei companii ca EVERGENT Investments.Orizontul investițiilor poate fi cel al unei generații, în consecință nu trebuie urmărite performanțele într-o perioadă scurtă, ci succesul pe care îl are compania pe termen lung.Esențial este să rămâi conectat la lumea reală și să ai mereu viziunea ansamblului. Răspunderea este mare deoarece succesul ori eșecul nostru au impact și asupra investitorilor individuali.Observ că multe dintre vechile cutume nu se mai aplică, iar schimbările în lumea investițiilor vin din revoluția tehnologică, digitalizare și trendurile din Asia.Reversiunea la medie e posibil sa nu se mai întâmple.Nu e momentul prielnic să sperăm la o piață predictibilă și stabilă, dar asta înseamnă și o mare oportunitate, la scară istorică.
- Care sunt valorile companiei dumneavoastră?
Filozofia noastră de business se traduce prin a construi în mod continuu, pentru a genera beneficii pentru toți stakeholderii, fiind în asentimentul investitorilor și angajaților noștri. Pentru a ne atinge scopul, ne bazăm pe valori ca responsabilitate, inovație, performanță, diligență în acțiune și modul în care ne depășim limitele pentru a fi mai buni. Valorile noastre sunt bine înrădăcinate în cultura noastra organizațională, acestea ne ghidează, atât la nivel personal, cât și în strategia de business. Echipa noastră este formată din oameni talentați și perseverenți, care împărtașesc aceleași valori, ce au devenit avantajele noastre competitive și generează performanță. Datele publice atestă că suntem cea mai valoroasă companie de investiții financiare din România începând din 2018, cu o capitalizare la zi de 1,4 miliarde lei.
7. Care sunt influenţele şi efectele digitalizării și a celei de a patra revoluţii industriale asupra companiei dumneavostră?
Natura unică a acestei revoluții digitale, cu costuri marginale zero, cu creștere exponențială a rentabilității și influențarea puternică a comportamentului de cumpărare, a determinat necesitatea automatizării și retehnologizării companiilor. Noi procedurăm si digitalizăm continuu procesele de lucru, fluxurile de informații, atât în EVERGENT Investments, cât și în companiile din Grup. De exemplu, Agrointens intră într-un amplu proces de tehnologizare și automatizare. Ne-am propus să creăm un ecosistem digital la nivel de Grup, în care utilizarea datelor să eficientizeze și să ajute la dezvoltarea afacerilor.
Transformările generate de companii precum Google, Amazon, Facebook, Alibaba, Tencent și multe altele, continuă să demonstreze valoare pentru societate. China are o activitate spectaculoasă prin dezvoltarea unor noi platforme sociale și aplicații pentru consumatori ce oferă metode noi de divertisment și experiențe noi de cumpărare, care pot duce la monopol durabil asupra rentabilității, dar și a gestionării datelor personale. China nu va încetini nici producția clasică și nici nu va aștepta lumea să o ajungă din urmă, însă am încredere și în forța civilizației occidentale și mai ales în capacitatea antreprenorială și inovativă a Statelor Unite. Acestea vor determina mutații semnificative în economie, deci și în lumea investițiilor.