Și tu îți aduci aminte cu nostalgie de vacanțele în care ai fost cazat în hoteluri elegante? Designul impecabil, paturile mari și pernele moi, halatele de baie pufoase, covoarele în care ți se afundau picioarele și perdelele vaporoase? Îți dorești să ai o casă la fel de primitoare, cu decorațiuni discrete dar unice, cu lumini care se aprind atunci când deschizi dulapul și cu flori proaspete care îți înveselesc ziua?
Din păcate acest gen de experiențe sunt destul de limitate, doar pe durata vacanței. Vestea bună este că, după ce vei afla secretele pe care ți le vom dezvălui în continuare, vei putea să îți amenajezi și tu dormitorul precum o cameră de hotel.
1. Simetrie și echilibru
Atunci când intri într-o cameră de hotel, te copleșește un sentiment instant de liniște. Totul este la locul lui, mobilierul este bine ales, iar perfecțiunea devine ceva palpabil. Designerii camerelor de hotel mizează în special pe atingerea stării de echilibru, care trebuie transmisă de fiecare detaliu, oricât de mic.
2. Elementul central este patul
Nu este nicio îndoială că patul este primul element care îți sare în ochi atunci când intri într-o cameră de hotel. De obicei este imens ca dimensiuni, extrem de confortabil, cu perne de puf, în care te afunzi la propriu. Întotdeauna, dar întotdeauna, așternuturile sunt albe, deoarece creează un sentiment de puritate. Pentru duplexuri sau apartamente, mobilierul este completat cu canapele extensibile, care pot fi utilizate pentru o scurtă siestă în timpul zilei, când citești ziarul și savurezi un desert delicios.
3. Lumina ambientală
O cameră de hotel are darul de a te introduce într-o atmosferă specială, iar asta se datorează în primul rând luminii. Nu vei găsi niciodată o cameră de hotel cu iluminare puternică, strălucitoare, care te trezește instant la realitate. Lumina este special aleasă, astfel încât să fie ambientală și romantică. Pe lângă plafonieră, există numeroase aplice, veioze și lampadare, care difuzează ușor lumina, în zone bine delimitate.
4. Culori neutre
În niciun caz nu vei găsi într-o cameră de hotel o atmosferă energică, cu tonuri agresive. Galben, portocaliu sau roșu au efectul de a stimula și agita, așa că sunt evitate în decorarea camerelor de hotel. Nuanțele neutre sau întunecate sunt apreciate, deoarece sunt elegante și creează o atmosferă relaxantă. Alegerile preferate sunt verde sau albastru, dar orice alte nuanțe pastel își vor îndeplini la fel de bine rolul. Scopul întregului design este să confere un sentiment de calm și liniște.
5. Covoare pufoase
Covorul bine ales va ajuta la obținerea atmosferei de lux pe care ți-o dorești. Cu cât este mai pufos, cu atât mai bine. Mocheta este și ea o variantă binevenită, dar efectul nu va fi la fel de luxuriant.
6.Perdele vaporoase și draperii grele
Cel mai interesant moment din filme este când, într-o cameră de hotel cufundată în întuneric, cineva trage draperiile, iar lumina strălucitoare a zilei intră pe geamurile mari. Acesta este efectul pe care îl cauți la draperiile pe care le vei monta în dormitorul pe care ți-l dorești amenajat ca o cameră de hotel: întuneric total atunci când sunt trase și eleganță maximă atunci când sunt strânse. ZIua, intervine rolul perdelelor vaporoase să ofere sentimentul de zen din camerele de hotel.
7. Curățenia impecabilă
Este un detaliu pe care de multe ori îl trecem cu vederea în viața de zi cu zi. Dacă într-adevăr îți dorești ca dormitorul tău să arate impecabil, precum o cameră de hotel de lux, va trebui să faci efortul de a menține o curățenie impecabilă. Păstrează toate suprafețele libere, oglinzile trebuie să fie strălucitoare, praful trebuie șters, iar covorul aspirat. Geamurile trebuie să fie curățate perfect, iar patul mereu aranjat ca la expoziție.