Aceasta a precizat că este important ca fondurile europene să fie direcționate către digitalizarea rețelei de energie electrică și a punctat că Electrica are mai multe proiecte în acest sens.
„Nu trebuie să fim naivi şi trebuie să recunoaştem că investiţiile din sectorul energetic se vor traduce în creşteri de preţuri. Cum putem să resetăm lucrul acesta? Prin atragere de fonduri europene. Noi, la nivelul Grupului, cel puţin în ultimii doi ani, avem proiecte pe fonduri europene. Unele sunt mature, suntem în fază de semnare cu autorităţile din România pentru accesarea acestor fonduri nerambursabile. Important este să direcţionăm în principal toate aceste fonduri către digitalizarea reţelei”, a declarat Corina Popescu.
Aceasta este de părere că liberalizarea bruscă a pieţei de energie din România face ca viitorul să fie al companiilor flexibile care vor fi nevoite să ofere şi alte servicii, nu doar să vândă utilităţi.
„Viitorul este acela al companiilor care sunt foarte flexibile şi care vor începe să vândă servicii asociate, pe lângă utilităţi. Eu cred că această liberalizare bruscă, deşi vorbim despre ea din 2007, ne forţează să şi acţionăm în sensul acesta, nu numai să ne rezumăm la a stabili concepte, percepţii. Din ce în ce mai mulţi clienţi îşi doresc să devină prosumatori, să aibă propria staţie de încărcare a maşinii electrice în faţa casei, să fie beneficiarii unor servicii complexe. Cred că viitorul furnizării este acela în care un furnizor să nu fie un simplu vânzător de “«tilities», ci şi de servicii agregate, complexe, care să aducă plus valoare către clienţii finali. Pe de altă parte, reţeaua de distribuţie trebuie pregătită să facă faţă acestor provocări”, a explicat aceasta.