Investițiile din 2021 se vor concentra asupra capacităţii reţelei de distribuire a energiei către noii consumatori, dar şi de a îmbunătăţi gestionarea întreruperilor neplanificate pentru alimentarea în siguranţă a clienţilor, potrivit Agerpres.
„Reţelele tradiţionale de distribuţie, cele care transportau electricitatea către consumatori, vor fi transformate în reţele active şi participative, poziţionând clientul în centrul sistemului energetic şi îmbunătăţind calitatea serviciului de distribuţie a energiei. Programele de modernizare şi de digitalizare a reţelelor pe care companiile E-Distribuţie le implementează fac ca această transformare să devină realitate. Planul strategic al companiei pentru următorii trei ani recunoaşte rolul principal al reţelelor în tranziţia energetică şi pune accent pe eforturile de îmbunătăţire a fiabilităţii, rezilienţei şi eficienţei reţelelor de distribuţie. Totul în beneficiul clienţilor noştri”, spune Monica Hodor, directorul general al companiilor E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distribuţie Muntenia.
Din investițiile planificate, 141 de milioane de lei vor fi alocaţi pentru lucrări de modernizare a liniilor şi staţiilor de transformare de înaltă tensiune, 130 de milioane de lei pentru modernizarea şi construcţia de linii de medie tensiune şi posturi de transformare şi 88 de milioane de lei linii de joasă tensiune. Sumele prevăzute de companiile E-Distribuţie pentru racordări, inclusiv cele impuse de legislaţia primară, şi întărirea reţelei pentru noii utilizatori ajung la aproximativ 164 de milioane de lei (34 de milioane de euro).